Social

Hoţi de biciclete, prinşi de oamenii legii, dar şi de simpli trecători

Sâmbătă seara, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au reținut doi bărbați în vârstă de 19 și 20 de ani, bănuiți de furt calificat în formă continuată. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În fapt, la data de 29 aprilie, în jurul orei 22:43, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că, la aceiași data, în jurul orei 22:40, doi bărbați ar fi sustras o bicicletă, din curtea unui bloc situat pe Calea Șagului din municipiul Timisoara, ulterior unul dintre aceștia fiind reținut de către un cetățean, celălalt bărbat fugind într-o direcție necunoscută.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, în urma verificărilor efectuate fiind depistat și celălalt bărbat, în proximitatea locului faptei, bicicleta fiind recuperată și predată proprietarului.

Bărbații în vârstă de 19 și 20 de ani au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, iar în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, în data de 28.04.2023, în jurul orei 20:00, aceștia ar mai fi sustras o altă bicicletă din curtea unui bloc situat pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, pe care ulterior ar fi vândut-o.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În urma probatoriului administrat în cauză, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: hoti tineri

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

53 de minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

O oră ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

o zi ago