Timp liber

Istoria insulei Ada Kaleh, prezentată la Universitatea de Vest Timișoara

Cei care au avut oportunitatea de a vizita insula Ada Kaleh, dar și cei mai tineri care nu au văzut ”pe viu” locația de pe Dunăre, pot descoperi frumusețea acesteia în cadrul unui eveniment susținut la Universitatea de Vest Timișoara. Luni, 3 aprilie, între orele 14-15.30, în Holul Aulei Magna, Centrul de Studii Turce – Facultatea de Istorie, Universitatea din București împreună cu Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu Severin, Universitatea de Vest din Timișoara și Muzeul Satului Bănățean organizează un eveniment dedicat memoriei și istoriei insulei Ada Kaleh.

Acum mai bine de jumătate de secol istoria insulei Ada Kaleh se încheia sub apele Dunării. Insula, aflată în zona Turnu Severin, a fost scufundată în 1970 ca urmare a construcției Barajului de la Porțile de Fier I. În 1968, insularii au trăit „ultima primăvară pe Adakale”, așa cum este numit un documentar realizat în acea perioadă de Studioul de Film Sahia. Locuitorii, în jur de 680 de persoane și în majoritate de etnie turcă, au fost evacuați și au avut de ales între a se stabili în Romania sau în Turcia. Astăzi întâlnim membri ai comunității Ada Kaleh în Orșova, Turnu Severin, Timișoara, Constanța, Alba Iulia, București dar și în Istanbul, Edirne, Ankara, Izmir, Eskișehir care comunică virtual prin pagina de Facebook numită ADAKALE yaşıyor!!! / ADAKALE trăiește!!!.

Evenimentul include vernisajul expoziției foto-documentare Adakale trăiește!, realizată de Silvana Rachieru împreună cu fotojurnalistul Bogdan Cristel, dar și o vizită ghidată în compania curatoarei, marcând 55 de ani de la evacuarea populației de pe insulă.

Expoziția este compusă din materiale de arhivă aparținând membrilor comunității Ada Kaleh din Istanbul și Edirne și din fotografii ale acestora realizate de fotojurnalistul Bogdan Cristel în 2014. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, Bogdan Cristel este fotograf profesionist din 1992, lucrând peste 20 de ani la Agenția internațională de presă Reuters. Timp de o săptămână, între 12 și 19 octombrie 2014 s-a întâlnit la Istanbul și Edirne cu familiile din comunitate. Membrii comunității au primit cu emoție și entuziasm propunerea de colaborare din partea istoricului Silvana Rachieru, punând la dispoziția lui Bogdan Cristel numeroase fotografii de arhivă și obiecte aduse de pe insula dunăreană și depănând amintiri din trecutul comunității turce a insulei.

Expoziția Adakale trăiește! a fost mesagerul poveștii insularilor care și-au ales drept casă nouă Turcia într-un proiect itinerant, organizat în 2014-2015 de către ICR Istanbul la Izmir, Çanakkale, Salonic, Edirne și Istanbul, iar în 2018 la București într-un eveniment coordonat de Institutul Cultural Turc Yunus Emre și Centrul de Studii Turce-FIUB. În 2021 expoziția a fost găzduită de Institutul de Cultură și Cercetări Umaniste Veneția și în 2022 de Muzeul Regiunii Porților de Fier de la Drobeta Turnu Severin. Astăzi, la 55 de ani de la ultima primăvară pe Ada Kaleh, creatorii ei reunesc marea familie Ada Kaleh la Timișoara, într-un eveniment dedicat istoriei și memoriei insulei și relațiilor culturale româno-turce

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: uvt

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

16 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

18 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

18 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

18 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

18 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

20 de ore ago