Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2023

Dragi frați și surori în Cristos!

Isus Cristos este cel mai mare dar al vieții noastre. Faptul că a înviat și că s-a arătat multora este un semn special al iubirii Sale. Dacă din mormânt s-ar fi înălțat direct în Rai, ne-ar fi mult mai greu să credem. Dar El a înviat, S-a dat pe Sine însuși pentru noi și continuă să își facă simțită prezența plină de iubire și astăzi, parcurgând alături de noi drumul vieții noastre.
În acest context aș dori să subliniez trei chestiuni: Isus este viu, ne putem încrede în El pentru că El înlătură obstacolele, Isus acționează (ne ajută să învingem durerea).

1.Isus este viu. Aceasta este cea mai mare diferență dintre omul credincios și cel necredincios. Necredinciosul crede că Isus Cristos a trăit (ca și Moise sau Cicero), iar credinciosul crede că Isus Cristos trăiește. Și nu trăiește doar „undeva“, ci ne însoțește pe drumul vieții noastre. Nu numai la nivelul ideilor știm că trăiește, nu numai „credem“ aceasta, ci aceasta este și experiența vieții noastre. El este Cel pe care L-am întâlnit sau cu care ne putem întâlni, precum Maria Magdalena, care tocmai în întâlnirea cu El și-a găsit sensul vieții; precum Petru și Ioan, care în starea lor de incertitudine primesc o nouă putere; precum Toma, care, deși a trăit în preajma lui Isus, totuși s-a îndoit până când, prin întâlnirea cu Cel Înviat, a găsit puterea de a-și da până și viața pentru Cristos.

Domnul Isus ne-a oferit darul prezenței sale, iar în dăruire întotdeauna sunt implicate două persoane: cea care oferă și cea care primește. La fel ca și în cazul unui radio, există un emițător și un receptor. Amândoi sunt importanți. Noi suntem cei cărora El le oferă darul prețios al prezenței Sale. Devenim însă receptori, atunci când colaborăm cu El.

2.Dacă noi colaborăm cu Isus, El elimină obstacolele.

Este important să împlinim partea noastră. Am văzut cum, în ziua Paștelui, femeile s-au trezit dimineața devreme și s-au grăbit la mormânt. În acea zi, aceasta a fost partea lor de făcut, pentru a primi acest dar divin. Sufletul omului trebuie să fie pregătit să primească darul lui Dumnezeu. Într-un sac închis, aplatizat, nu poți pune nimic, trebuie să se deschidă pentru ca să poată primi. Pe noi, „antrenamentele“ din Postul Mare ne-au ajutat să avem sufletul deschis de Sf. Paști. Dar în fiecare zi trebuie să facem partea noastră, în fiecare zi trebuie să facem ceva, pentru a ne deschide inima, pentru a primi și astăzi darul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a chemat la comunitate, însă trebuie să pornim și singuri; chiar dacă nu se mișcă nimeni, eu trebuie să pornesc.
Dragi frați și surori, vedem că marea mulțime care în Duminica Floriilor s-a adunat în jurul lui Isus cântând Osana, după răstignirea și moartea lui Isus a rămas acasă. Doar câteva femei, câțiva apostoli au pornit la drum în dimineața de Paște, dar din această mică emulație se naște un eveniment mondial, se vestește învierea lui Cristos, iar, prin ei, Cristos poate cuprinde întreaga lume cu prezența Sa.
Și noi trebuie să facem același lucru. Dacă nimeni din lume nu se mișcă, eu totuși voi porni la drum. Îi aud chemarea, îmi deschid inima, primesc darul lui Dumnezeu și pornesc să duc acest dar tuturor oamenilor cu care intru în contact.

Și Dumnezeu își face partea lui. El a făcut deja cel mai important lucru: a înviat. Dar partea Lui a fost și faptul că piatra a fost deja rostogolită de la intrarea în mormânt. Dacă femeile ar fi chibzuit de acasă, ar fi găsit multe obstacole, ca de exemplu – așa cum se și întrebau pe drum – cine va rostogoli piatra? Au ajuns acolo și piatra nu mai era la locul ei. Și de câte ori, în viața noastră, am experimentat acest lucru, când am cumpănit de dinainte: vai, cât de greu va fi ceea ce ne așteaptă, cine ne va ajuta, vom avea atunci putere?! Dar am luat inițiativa, am pornit, am fost curajoși și am văzut că obstacolele fuseseră deja înlăturate, calea era pregătită. Desigur, chiar și pe drum, gândurile continuă să apară: va mai fi un al doilea obstacol, apoi un al treilea… trebuie să fim mereu curajoși și să mergem înainte. El a înviat, El este viu, merge înaintea noastră, putem conta pe prezența și sprijinul Lui.
Poate că partea noastră – deschiderea inimii noastre – constă, de asemenea, în a ne trezi un pic mai devreme dimineața, a ne întâlni cu Domnul în rugăciune, a participa la Sf. Liturghie, chiar dacă ne-am culcat foarte târziu. Să nu ne uităm la faptul că multă lume nu se scoală, multă lume nu vine, eu pornesc, vin.

3.Isus cel înviat ne scoate din întuneric și face din noi un dar. El îi scoate pe apostoli din starea lor de teamă și izolare, întâmpinându-i, apărând în mijlocul lor, încurajându-i. Darul lui Dumnezeu este că durerea de ieri, doliul de ieri nu durează o veșnicie. Și acesta este un mare, mare dar de la Dumnezeu: faptul că uneori reușim să uităm lucrurile, și că unele dureri se estompează în timp, unele răni se vindecă. Uneori suntem triști că uităm anumite lucruri, dar ce mare dar este faptul că nu purtăm durerea în inimă tot timpul, ci reușim să o depășim. Darul lui Dumnezeu constă în faptul că viața este veșnică, și nu moartea. Și Dumnezeu ne-a chemat la această viață.

Dragii mei, iubiți frați și surori, ar fi bine să conștientizăm faptul că suntem poporul lui Cristos cel înviat. Este important să simțim că aparținem acestei comunități, acestui popor. Singuri ne pierdem cu ușurință, entuziasmul se atenuează ușor, suntem slabi. Singuri, cu greu suntem capabili să răspândim Vestea cea Bună. Să întărim conștiința acestui fapt: aparțin de poporul lui Cristos cel înviat!
Postul Mare are 40 de zile sfinte, iar Paștele are 50 de zile sfinte. Postul Mare a fost un timp de pregătire, de penitență, de mortificare, de renunțare, în mare parte el a însemnat pregătirea sufletelor noastre pentru a primi marele dar. Acum, când primim învierea lui Cristos, pe Cristos însuși, ca pe un dar în inimile noastre, aceste cincizeci de zile sunt pentru a împărtăși acest dar. Cele cincizeci de zile pascale trebuie să fie o vreme a bucuriei. În fiecare zi să-i cer bunului Dumnezeu bucuria noastră cea de toate zilele, împreună cu pâinea noastră cea de toate zilele, pe care să o frâng și să o împart cu semenii mei. Răspunsul meu zilnic la marele dar al învierii lui Cristos să fie acela de a împărtăși această veste bună cu mulți. Amin.

Timișoara, în Duminica Învierii, a Anului Domnului 2023

† Iosif,
Episcop de Timișoara