Invatamant

Ministrul Educației solicită colaborare cu Ministerul de Interne și cu Direcția de Asistență Socială în problema violenței din școli

Perioada în care elevii au rămas acasă, în pandemie, a influențat, în sens negativ, comportamentul elevilor români, a motivat ministrul Educației, Ligia Deca, la Timișoara, valul de evenimente nedorite, întâmplate în ultima perioadă, în sistemul de învățământ. Mai mulți dascăli au avut parte de un tratament necorespunzător din partea elevilor, în timp ce la București s-a ajuns chiar la înjunghierea unui cadru didactic. Trebuie luate o serie de măsuri, a spus oficialul.

Ligia Deca a sosit la Timișoara pentru a participa la deschiderea Conferinței „Smart Diaspora”, organizată de către Universitatea de Vest, ocazie cu care s-a întâlnit și cu reprezentanții administrației locale și cu primarii din județ.

Oficialul a discutat despre situația violenței din școlile românești, dar și despre măsurile ce trebuie luate.

„Din momentul în care am preluat mandatul am sesizat o serie întreagă de incidente. După pandemie a crescut din nou numărul de incidente de violență școlară. Încă de atunci am luat legătura cu Ministerul Familiei, care înglobează Autoritatea pentru Protecția Copilului, am discutat cu Ministerul de Interne, care are acea direcție de siguranță școlară și lucrăm la o procedură între cele trei instituții, școală-DGASPC și Direcția de Siguranță Școlară în așa fel încât să fie mult mai prompt tratate cazurile de violență în școli. Vreau să spun că este important să avem un climat de combatere a violenței în școli, nu cred că este un climat în care vina aparține unei părți sau alteia, cred că este rolul nostru, al tuturor, să combatem aceste fenomene de violență în școli, și prin proceduri mai clare, cine greșește, trebuie să plătească, însă în același timp garantând drepturile constituționale ale tuturor actorilor implicați. Dreptul la educație e un drept garantat. Trebuie să vedem ce se întâmplă când avem astfel de cazuri, ca cele mediatizate, cum reușim ca drepturile individuale să nu afecteze drepturile celorlalți”, a declarat, luni, Ligia Deca, la Timișoara.

Având în vedere tipul abaterilor, ea a anunțat că este avută în vedere și o colaborare cu psihologii.

„Lucrăm, împreună cu Asociația Psihologilor, la un plan de prevenție care să însemne inclusiv campanii de conștientizare. De altfel, Ministerul Educației a și lansat încă de anul trecut o campanie numită „Nu sunteți singuri”, în ideea în care fiecare actor din școală să simtă că are unde să meargă, atunci când avem asemenea cazuri. De asemenea, avem o strategie de educație parentală, care a ieșit din dezbatere publică, urmează să fie finalizată împreună cu specialiștii și să poată fi lansată pentru a putea fi și susținută cu fonduri. Trebuie să putem și prin școli să ne apropiem familiile. Adică, într-adevăr, valorile se transmit și în familie, și în școală. Iar în ceea ce privește prevenția, cred că este important ca toți specialiștii, să avem echipe multidisciplinare. Avem nevoie și de psiholog, și de consilier școlar, și de polițiști, și de cadre didactice care să aibă competențele profesionale pentru a gestiona astfel de situații de conflict”, a completat Ligia Deca.

Se pot apăra cadrele didactice de asemenea situații? Legea asigură un cadru legal protectul, într-o anumită măsură. Accentul trebuie pus pe prevenție, avertizează Deca.

„Există o serie de pârghii legale, dar cred că este foarte important ca fiecare cadru didactic să știe cine are responsabilitatea când se întâmplă un astfel de incident, să știe către cine merge, care sunt sancțiunile, că este protejat. Și aici este foarte important, apropo de statutul cadrelor didactice, cred că este esențial modul în care le arătăm apreciere, atât în ceea ce privește dialogul cu familiile sau în școală, cât și în ceea ce privește modul în care finanțăm sistemul educațional. Este foarte important ca dascălii să își recapete locul pe care trebuie să îl aibă în societate. Până la urmă ei sunt cei care formează generațiile viitoare și trebuie să aibă acest statut protejat. Cred că este foarte important să punem accentul pe prevenție și să învățăm și copii, și cadrele didactice, cum să funcționeze într-o școală fără violență. Multe dintre școli au pază asigurată de autoritatea publică locală. Problema pe care o aveam, apropo de introducerea obiectelor interzise în școli este legată de legislația specifică. Nu poate face percheziție paznicul sau un profesor în școală. Trebuie să fie autorități care au acest drept, jandarmii, polițiștii. În mod normal, când ai o astfel de suspiciune, suni și chemi poliția pentru că putea să facă astfel de percheziții. Am discutat cu colegii din Guvern, și cu Ministerul Justiției și cu Ministerul Afacerilor Interne, să vedem dacă este nevoie de modificări legislative în așa fel încât, când avem de exemplu o suspiciune de obiect interzis să se poată demara mai rapid o verificare în acest sens pentru a nu exista pericole în interiorul școlii”, a mai subliniat Ligia Deca.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

6 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

6 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

11 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

11 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

12 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

13 ore ago