Colecția Badisches Landesmuseum din Karlsruhe include peste 400 de obiecte unice, printre care arme, veșminte și piese de harnașament otomane, reunite sub numele de Türkenbeute, care au fost aduse în Germania ca trofee de război de comandanții armatei habsburgice. În cadrul expoziției, Muzeul Național al Banatului va prezenta 38 dintre aceste obiecte, printre care se numără și Cămașa de zale a pașei Mustafa Tekirdağlı din Rodos, o piesă de rezistență a expoziției. Mărturiile indică faptul că Mustafa Pașa din Rodos a primit cămașa de zale în anul 1682, ca dar din partea sultanului Mehmed al IV-lea. Un an mai târziu, în timpul asediului Vienei, Mustafa Pașa era comandantul ienicerilor din armata otomană. Se presupune că, în urma acestei bătălii, cămașa a căzut ca trofeu de luptă, în mâinile margrafului Ludwig Wilhelm.
”Într-un moment excepțional pentru orașul nostru, care a obținut titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, ne propunem să aducem la Timișoara o parte din colecția Badisches Landesmuseum din Karlsruhe, Baden-Würtenberg, care cuprinde obiecte otomane unice din perioada de sfârșit a secolului al XVII-lea și începutul celui următor. Expoziția va evidenția evenimentele istorice care au marcat reîntoarcerea Timișoarei la statutul de oraș european, după Marele Război Turc”, au anunțat cei de la Muzeul Național al Banatului.
Expoziția este posibilă datorită colaborării fructuoase între Badisches Landesmuseum din Karlsruhe și Muzeul Național al Banatului, și vine ca o confirmare a numeroaselor conexiuni istorice dintre Timișoara și orașul german. Evenimentul este realizat cu sprijinul profesorului Eckard Köhne, directorul Badisches Landesmuseum, a șefei departamentului de Istoria Artei din muzeul german, Schoole Mustafawy, curatorul expoziției Türkenbeute. Nu în ultimul rând, trebuie menționat aportul echipei Muzeului Național al Banatului, formată din expert conservator Luminița Paul, comisar de expoziție și Iusztin Zoltan, istoric medievist și inițiator al expoziției.
Expoziția „Prinț și Sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porți (1683-1716)” poate fi vizitată în mansarda B1 a Bastionului Teresia, în perioada 5 mai – 12 septembrie 2023.
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…