Într-o vreme în care memoria istorică este adesea fragmentată, iar identitățile locale par să se topească în globalizare, Timișoara își asumă un gest de recuperare și reafirmare a propriei moșteniri. Evenimentul „Valori ale Banatului – zece secole de istorie, inovație, spiritualitate și identitate culturală” a reunit universitatea, mediul cultural și comunitatea într-un demers simbolic: să privim spre trecut nu din nostalgie, ci pentru a înțelege mai bine prezentul și să construim în cunoștință de cauză viitorul.
Organizat de Editura Universității de Vest și Fundația Medici’s, evenimentul a cuprins o conferință despre identitatea Banatului, lansarea volumului I al Encyclopaedia Bannatica și o sesiune de autografe, prilej de dialog direct cu autorii și invitații lor. Spațiul ales – Aula Magna a UVT – a marcat întâlnirea dintre cercetarea academică, creația artistică și angajamentul civic.
Encyclopaedia Bannatica – o Europă în miniatură între coperte
Volumul I al Encyclopaedia Bannatica. Valori ale Banatului – de la origini până la Imperiul Austriac, semnat de Adrian Bădescu, este prima parte a unei trilogii enciclopedice dedicate Banatului istoric. Lucrarea pune în lumină 110 personalități care au trăit, creat sau au marcat prin destinul lor această regiune aflată la răscrucea Europei. Banatul este descris, în chiar paginile introductive, ca un spațiu cu identitate compozită, dar coerentă: un teritoriu în care români, germani, sârbi, unguri, evrei, croați, cehi și multe alte comunități „nu au trăit doar unii lângă alții, ci unii cu alții”. Aici, multiculturalismul nu este un concept teoretic, ci o realitate domestică – „borcanul de zacuscă împărțit între gospodine care nu pronunță ‘usturoi’ la fel”. Enciclopedia se revendică de la această experiență unică; de aceea, autorul vorbește despre Banat nu doar ca despre o regiune istorică, ci ca despre „o stare de spirit, o lume între lumi, un loc în care granițele nu despart, ci leagă”.
Enciclopedia îmbină rigoarea cu un stil narativ fluid. Textele nu sunt simple liste de date, ci mini-eseuri biografice, care schițează portrete în câteva pagini, accentuând momentele de cotitură, opțiunile morale, contribuțiile și efectul lor asupra Banatului. Timpul devine „intrigă”, iar succesiunea personalităților construiește o poveste amplă, coerentă. Un element de originalitate îl reprezintă codurile de culoare: personalitățile născute în Banat sunt marcate distinct față de cele care au venit din alte regiuni, dar și-au legat numele de acest teritoriu. De asemenea, culori diferite indică domeniul de activitate – militari, prelați, oameni de știință, artiști, politicieni, francmasoni, medici etc. Enciclopedia devine astfel nu doar o carte de citit, ci și o hartă vizuală a complexității bănățene. Peste toate se așază impresionanta contribuție a artistului Sorin Bijan, care realizează sute de portrete desenate cu o finețe ce recuperează din fotografii vechi, gravuri, descrieri sau doar câteva linii de arhivă adevărate chipuri, expresii, priviri. Istoricul Ioan Hațegan numește proiectul „monumental”, subliniind că cele trei volume vor concentra informații istorice și culturale de excepție, iar grafic este un element constitutiv al acestei monumentalități.
Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, Rectorul UVT — a deschis evenimentul și a evocat viața remarcabilului Pelbartus Ladislaus, primul timișorean care a absolvit (documentat) o universitate (1463, Universitatea din Cracovia), autor al singurului incunabul de pe teritoriul de azi al României.
IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului — a transmis un mesaj dedicat figurii lui Iosif cel Nou de la Partoș, prezentat ca sfânt protector al Timișoarei și reper al continuității spirituale în perioade dificile.
PS József-Csaba Pal, Episcop Romano-Catolic de Timișoara — a oferit o perspectivă asupra rolului conducătorilor religioși în istoria regiunii, referindu-se la activitatea lui Josef Lonovics de Krivina și la contribuția Sfântului Gerard de Cenad, asociat cu întemeierea primei școli de pe teritoriul actual al României.
Acad. Dan Dubină, președinte al Academiei Române – Filiala Timișoara — a menționat aportul lui Andrei Mocioni și al lui Vincențiu Babeș, membri fondatori ai Academiei Române, evidențiind rolul lor în dezvoltarea conștiinței naționale.
Prof. univ. dr. Octavian Crețu, Rectorul UMF „Victor Babeș” — a prezentat contribuția lui Victor Babeș în domeniul medical, subliniindu-i rolul în fundamentarea bacteriologiei moderne și elaborarea primului tratat de specialitate din acest domeniu.
Dominic Fritz, Primarul Timișoarei — a oferit o perspectivă istorică asupra mandatului lui János Török, primar al Timișoarei în perioada în care orașul a devenit, în 1884, primul din Europa cu iluminat electric public.
Prof. univ. dr. Otilia Hedeșan — a prezentat parcursul Emiliei Lungu-Puhallo, recunoscută printre primele femei cu rol activ în viața publică a Banatului, în calitate de învățătoare, autoare și jurnalist.
Cornelia Micicoi, Prefect de Timiș — a reamintit contribuția lui Aurel Cosma și a lui George Dobrin, implicați în procesele politice care au condus la unirea Banatului cu România în anul 1919.
Fiecare intervenție a redat o altă fațetă a identității bănățene, iar împreună au alcătuit o frescă istorică vie, vibrantă, coerentă.
Certificatele VERISIGNUM – un nou tip de sesiune de autografe, lansat de Fundația Medici’s în PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA
Odată cu Encyclopædia Bannatica a fost lansat și Verisignum — primul certificat cultural de autograf din România, un concept unic în spațiul cultural românesc: o dedicație personalizată, autenticată, concepută ca un mic artefact, inspirat din valorile și personalitățile Encyclopædia Bannatica. Așternut cu prețiozitate pe suport de Fedrigoni Paper, în același format cu cartea, ușor de așezat înăuntrul volumului.
Verisignum nu este doar o semnătură. Este un gest ceremonial, un document elegant, creat special pentru cititor. Certificatele Verisignum sunt un nou tip de sesiune de autografe care transformă momentul întâlnirii dintre autor și cititor într-un act ceremonial, cu valoare culturală, patrimonială și simbolică.
Ce aduce nou Verisignum?
Autograf transformat în artefact – Nu mai vorbim doar de o carte semnată, ci de un certificat individual, cu design distinct, conceput ca un obiect cultural de sine stătător.
Dedicare personalizată – Fiecare Verisignum este adresat unei persoane anume, cu menționarea expresă a numelui.
Legitimitate culturală – Certificatele se leagă tematic de carte, în acest caz de valorile bănățene și de personalitățile din Encyclopaedia Bannatica, integrând cititorul într-o poveste identitară mai amplă.
Marți, după ora 15.30, ISU Timiș a fost solicitat prin apel la 112, pentru scoaterea…
În toamnă, opinia publică a rămas perplexă după ce mai multe statui din Centrul orașului…
În cursul zilei de luni, 8 decembrie, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș a…
Municipalitatea timișoreană vrea să realizeze noua variantă a inelului 2 de circulație din oraș, cu…
Când nu ai probleme, le cauți, indiferent de vârstă! Un bărbat de 70 de ani…
Pastorul László Tőkés va fi prezent, pe 13 decembrie, la Timişoara, unde va participa la…