Consiliul Judeţean Timiş

Pista de teste auto de la Biled ar urma să primească bani de la bugetul de stat

Privită la început cu circumspecție, inițiativa celor de la Consiliul Județean Timiș de a amenaja o pistă pentru teste auto la Biled primește sprijin de la guvern. Prin această investiție se dorește menținerea investitorilor cu activități în acest sector, în județ, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Anunțul a fost făcut cu ocazia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, la Timișoara.

Am primit o veste bună din partea domnului ministru, la nivel național există un program de sprijinire a specializării inteligente. După cum știți, noi avem acea inițiativă cu pista de testare a automobilelor autonome pe care vrem să o contruim la   Biled, pe care încercăm să o dezvoltăm cu ecosistemul automotive din timiș și în parteneriat cu upt. Vom avea parte de finanțare pentru etapele viitoare pe care ne dorim să le dezvoltăm în această zonă. De ce e importantă această pistă de testare automobile autonome. Acesta este viitorul  și prin această investiție pe care noi dorim să o dezvoltăm acolo, putem să ținem investitorii din domeniu aici, pentru că suntem în competiție și cu alte țări din Uniunea Europeană. Putem să le oferim șansa să meargă cu investițiile la alt nivel”, a anunțat Alin Nica.

Share
Published by
Daniela Stoian

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

34 de minute ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

43 de minute ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

O oră ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

O oră ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

O oră ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago