Politica

Premierul Nicolae Ciucă a aniversat, la Timişoara, un an de când a fost ales preşedintele PNL. Terapie de grup cu liderii PNL Timiş

Premierul Nicolae Ciucă, însoţit de mai mulţi miniştri liberali, au participat, în această după-amiază, la o întâlnire cu lideri locali ai PNL. S-a întâmplat la exact un an din momentul în care Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al PNL, lucru amintit de ministrul de Interne, Lucian Bode. Întâlnirea a fost un fel de terapie de grup cu multe mesaje optimiste şi încurajatoare.

Aflaţi sub asaltul mai multor lideri nemulţumiţi de starea de fapt din partid, tandemul Nicolae Ciucă – Lucian Bode, preşedinte, respectiv secretar general al PNL, au început de ceva timp un turneu prin filialele de partid din ţară. Astăzi au ajuns la Timişoara, motivul oficial fiind participarea la conferinţa internaţională „Smart Diaspora 2023”. Cei doi, alături de miniştrii Cercetării şi Educaţiei, Sebastian Burduja şi, respectiv Ligia Deca, au avut o întâlnire şi cu activul de partid al PNL Timiş. De menţionat aici că nici premierul şi nici miniştrii ajunşi la Timişoara nu s-au întâlnit cu primarul oraşului Dominic Fritz, un semnal negativ pentru cultura politică, indiferent de apartenenţa la un partid sau altul al unuia sau altuia.  Dar acest lucru a ajuns deja o normalitate în politica de pe malurile Dâmboviţei.

La întâlnirea care a avut loc la sediul PNL Timiş, Lucian Bode a ţinut să menţioneze din start că exact azi se împlineşte un an de la momentul în care PNL s-a “reaşezat la locul lui”.  El a făcut referire la faptul că, pe 10 aprilie 2022, Nicolae Ciucă era ales preşedintele PNL, candidând de unul singur. Declaraţia a produs o oarecare rumoare în sală, Bode fiind membru şi al “echipei câştigătaore” a lui Florin Cîţu, având atunci funcţia de prim-vicepreşedinte. Cu toate că, la o o ultimă şedinţă din interiorul PBL, Ilie Bolojan le-a atras atenţia liderilor PNL să nu-şi mai mintă colegii cu sondaje false, Bode a spus la Timişoara că PNL se află într-o oarecare creştere, aflându-se la 22-24%, în timp ce PSD şi USR sunt în scădere,, primul fiind la 30%, al doilea sub 10 procente. N-a spus însă nimic de AUR, partidul extremist care, o ştiu toţi din mediul politic, a depăşit de mult timp PNL în sondaje.

Nicolae Ciucă a vorbit, ca de obiecei, mai mult de stabilitate politică, argumentând oarecum în acest fel cedările repetate ale PNL în faţa PSD. Mesajele încurajatoare au continuat, cei prezenţi vorbind de recâştigarea Primăriei Timişoara anul viitor, bineînţeles la pachet cu preşedinţia CJ Timiş. De asemenea, s-a vorbit de o ofensivă a PNL care trebuie să pornească din Banat şi Ardeal, fief-uri considerate tradiţional de dreapta. Aminitim că săptămâna trecută, mai mulţi lideri ai PNL, printre care Vasile Blga, Ilie Bolojan, Emil Boc, Raluca Turcan ş.a. au criticat dur actuala conducere a PNL, primul afirmând că liberalii au ajuns “ospătarii” celor din PSD.

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

18 minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

41 de minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

50 de minute ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

2 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

4 ore ago