Politica

Nicolae Ciucă nu se teme de pierderea funcției de șef al PNL, odată cu renunțarea la postul de premier, la ”rotativă”

Pentru actualul premier, Nicolae Ciucă, nu e importantă o funcție, cea de șef al PNL, important e cetățeanul și modul în care își fac miniștri tabăra. Nu îi e frică de faptul că pierde funcția de șef al partidului, spune ”generalul” Ciucă, odată cu pierderea funcției de prim ministru, la ”rotativă”, ci să nu moară neîmpărtășit a spus acesta, la fel cum a mai spus-o deja, cu zâmbetul pe buze.

Partidul Național Liberal are o imagine bună, este serios și și-a asumat guvernarea în momente ”complicate”, a spus, luni seara, Nicolae Ciucă, la Timișoara.

”Imaginea Partidului Național Liberal este aceea a unui partid responsabil, care, împreună cu celelalte partide din coaliție, și-a asumat guvernarea țării în momente deosebit de complicate. Nu ne-am gândit atunci când am preluat guvernarea că o să fie nevoie să facem față provocărilor generate de războiul din Ucraina, consecințelor în economie a inflației, a întreruperii lanțurilor de aprovizionare, a lanțurilor logistice, a producției pe anumite sectoare le economiei. Ca atare, Partidul Național Liberal a făcut în așa fel încât, subliniez, bones și responsabil, alături de partenerii de coaliție, a guvernat România și a reușit să o treacă prin această perioadă de un an și jumătate în echilibru și stabilitate”, a spus primul ministru.

El recunoaște că se putea și mai bine.

”Sigur că nu, nu pot spune că totul a fost perfect și am luat numai decizii foarte bune, dar am luat decizii care au asigurat țării o creștere economică a 2-a cea mai mare din Europa, am reușit să atragem cele mai mari sume din fondurile europene, am avut cea mai mare sumă la investițiile străine directe și, desigur, ne pregătim pentru anul acesta să putem în continuare responsabili și onest. E foarte important să subliniez această sintagmă, onest, să ne vedem de atribuții în continuare la guvernare, indiferent e poziții, important este ca țara să poată să meargă înainte. Nu contează, nu contăm noi ca oameni în aceste momente, contează cetățeanul român”, a continuat Ciucă.

Funcția de șef al PNL nu e ceva indispensabil, spune oficialul, care nu crede că e o legătură între cedarea postului de prim ministru și de șef al partidului. Nu contează un scaun, o funcție ne spune Ciucă.

”Mi-e teamă să nu mor neîmpărtășit, dar în rest de ce să îmi fie teamă? Tocmai, e Săptămâna Mare. Credeți că pentru cineva anume contează un scaun, o funcție sau… nu. Contează să ne facem treaba, iar treaba trebuie făcută în așa fel încât oamenii să simtă că muncim pentru ei. Vizavi de celelalte aspecte care au apărut în presă, ele sunt parțial adevărate, că fiecare livrează ceea ce crede și îi convine că este bine Dacă este să ne considere cineva că am servit cuiva anume, am servit cetățenilor României și României nu vreunui partid anume”, a fost răspunsul președintelui PNL.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

O oră ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

2 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago