Punguța cu doi bani și grânele de aur

Grâul se vindea în vara anului trecut cu 1,6-1,8 lei kilogramul. Binișor peste prețul din 2021, iar asta a derutat piața și participanții ei, fermierii. Astăzi grâul de calitate se vinde sub 1,1 lei și prețul poate coborâ dacă vinzi un produs prost, sub indici, la 90 de bani. Un fermier ce lucrează o exploatație medie poate pierde câteva sute de mii de euro din această diferență de preț. Nu din profit, ci din încasări. Pentru că respectivul fermier a apucat să înființeze cultura următoare cu niște inputuri care s-au scumpit grozav. Semințe, pesticide, îngrășăminte, motorină, toate au luat-o în sus odată cu condițile de război și criză. Din acest motiv, mulți au ținut atunci de cereale în silozuri, socotind că războiul va duce prețurile la niveluri nemaiauzite și nemaivăzute de la miazăzi și până la miazănoapte.

A fost o loterie. Piața s-a reglat în jos ca urmare a planului ONU și UE de a scoate cerealele din Ucraina prin căi rutiere și apoi maritime românești și poloneze. Calculul nu a fost unul absurd. Inflația a luat-o razna, iar societățile noastre europene erau cât pe aci să dea în clocot. Pâinea a ajuns la șapte-opt lei și acolo s-a oprit. Nu a mai revenit nici după ce prețul la grâu s-a stabilizat și a luat-o apoi în jos, dar asta e altă discuție de etică comercială. E adevărat, în jos au luat-o și prețurile la semințe, pesticide, îngrășăminte, motorină, inputurile de care vorbeam, dar nu atât de jos ca înainte. Apoi, fermierul știa că a prins bula aia inflaționistă cu prețuri absurd de mari, iar acei bani trebuia să-I recupereze cumva.

Așa s-a ajuns la stocurile de care vorbim astăzi în criza cerealelor ucrainiene. Prețul este unul foarte mic ca urmare a intrărilor masive în țările din estul continentului european. Se vorbește și de calitate proastă, de produse neconforme, dar pentru asta trebuie să discutăm cu actele pe masă furnizate de insituțiile de control ale statului, iar noi așa ceva nu prea avem. Dar înafară de fermierii pe bună dreptate foarte vocali acum, cam toată lumea ar fi trebuit să se complacă în situația asta, pentru că prețul mic deranjează doar producătorul, nu și cumpărătorul isterizat deja de o inflație galopantă.

Cine sunt cumpărătorii? Suntem noi, mâncătorii de pâine, ulei, mălai etc. Dar mai sunt și proprietarii de animale, care ar cumpăra ieftin și ei de la fermierii revoltați. Apoi cei mai câștigați sunt așa zișii traderi – în limbaj vechi și mai vulgar, bișnițarii – care au pus pe pauză producătorul român pentru a cumpăra lotul ucrainean. Ucraineanul nu ținea morțiș să ne vândă nouă, dar ce să zică dacă l-a oprit pe drum traderul român să-i ia marfa? Iar statul n-a anticipat așa ceva, vezi Doamne! Cum a știut el să bage capul în nisip și să se minuneze apoi ca premierul Ciucă de amploarea crizei, senzațional!

Beneficiari ai acestei situații de criză sunt și politicienii care văd în asta o minunată trambulină pentru excitarea simțurilor patriotice. Pentru ei, tămbălăul de azi e aur. Povestea asta e ca și cea cu vânzarea țării la străini pe bani puțini, dar nu vorbim că tot românul și corupția de la noi au făcut posibile toate astea, vânzările pe bani puțini. Așa și cu cerealele ucrainiene. Nu e nimic anormal să ajuți pe cineva aflat la ananghie, ajuți și piețe mai îndepărtate să-și asigure hrana, dar ce te faci că marfa trece prin România, iar România nu are instituții să asigure trasabilitate, securitate a mărfii până nu s-a spart gogoașa la un an de la apariția problemei.

Dar de acum înainte avem garanția că va fi bine? Că cerealele ucrainiene vor merge direct în port și de acolo în Africa, că vor ieși din țară? Că nu închide cineva un ochi pentru a îmbogăți un „oligarh” de-al nostru? Eu nu mai am garanție pentru nimic ce se întâmplă în România, țara unde ne văităm că ne chinuie străinii, dar nu vedem cum ne batem noi joc de noi până ne ies ochii din cap.