Oina, sportul nostru național prinde culoare și prin înființarea unor competiții destinate copiilor, care au șansa să descopere un sport unic, tradițional, autentic. Așadar, în cadrul Olimpiadei Naționale Școlare a fost introdusă și disciplina oina. Școala Gimnazială 24 a câștigat campionatul județean și a mers mai departe.
Așadar, elevii de la 24 au reprezentat cu cinste judeţul Timiş la etapa zonală de oină gimnaziu din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar
Vineri, 21 aprilie 2023, a avut loc etapa zonală de Oină gimnaziu fete şi băieţi, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar şi găzduită în sala de sport a Şcolii Gimnaziale ”Lazăr Tâmpa” Almaș din judeţul Arad. La această competiţie s-au aliniat la cele două categorii, oină fete şi oină băieţi, câte 4 echipe reprezentând judeţele: Timiş, Arad, Alba şi Hunedoara. Judeţul Timiş a fost reprezentat de echipele de oină ale Şcolii Gimnaziale nr. 24 din Timişoara, coordonate de profesorii Modra Cristian şi Racz Attila.
Echipa de oină băieți, compusă din elevii Mirciov Darko, Hotico Flavius, Hotico Claudiu, Roşu Denis, Tat-Poinariu Claudiu, Delcea Radu, Serediuc Rareş și Blaga Mario a pierdut medalia de aur în faţa echipei gazdă, clasându-se pe locul al doilea, în timp ce echipa de oină fete compusă din elevele Balaure Sara, Dombi Paula, Gagea Daria, Silaghi Melisa, Muler Raluca, Demeter Denisa, Dumitru Andrada și Ilie Iulia a obținut medalia de bronz.
“Suntem foarte mulţumiţi de prestaţia acestor elevi minunaţi care au reuşit să promoveze identitatea naţională prin jocul de oină”, spune Cristian Modra, profesorul coordonator de la Generala 24.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…