Social

Se caută voluntari pentru cea mai nouă ediție a proiectului Color the Village

Cea de a cincea ediție a evenimentului Color the Village va avea loc în acest an, în perioada 8-10 iunie 2023 în satul Valeapai (comuna Ramna, județul Caraș Severin). Organizatorii caută voluntari, aceștia se pot înscrie la acțiune completând formularul online disponibil pe site-ul proiectului, www.colorthevillage.ro.

În numai trei zile, echipele de voluntari vor interveni pentru a renova 30 de case din sat, complet gratuit pentru beneficiari. Voluntarii vor vopsi, vor repara și vor zugrăvi fațadele pentru a reda satului Valeapai farmecul de odinioară.

Valeapaiul este satul nostru de suflet, locul unde Asociația noastră își are sediul și de unde a pornit povestea noastră. Noi l-am descoperit în urmă cu 7 ani, când era foarte izolat, ne lua două ore să ajungem până acolo. Începând de anul trecut, este asfalt până în sat, acum într-o oră ajungem de la Timișoara până acolo. A evoluat foarte mult, dar mai are mult de recuperat și noi vrem să dăm o mână de ajutor ca să iasă din izolare, să fie cunoscut și tot mai multă lume să vină să descopere aceste locuri minunate”, a spus Radu Trifan, președintele asociației Acasă în Banat.

Asociația Acasă în Banat a ales pentru a V-a ediție, satul Valeapai. Acesta este amplasat la granița dintre județele Timiș și Caraș-Severin, la 60 km de Timișoara și 43 km de Reșița, într-o zonă colinară fermecătoare, dar foarte puțin cunoscută. Astăzi, satul mai are doar câteva sute de locuitori, însă mai are case tradiționale care păstrează elemente ale arhitecturii specifice zonei de tranziție dintre Banatul de Munte și cel de Câmpie.

Voluntarii pot alege să participe la una sau mai multe zile de eveniment, vor avea echipamentele, materialele și toate mesele asigurate. Perioada de înscriere este 19 aprilie 2023 – 28 mai 2023.

Color the Village/Colorează Satul se află la a cincea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. Informații suplimentare puteți obține la Radu Trifan – 0748918091

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

3 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

7 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

8 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

8 ore ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

10 ore ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

10 ore ago