Chiş Culiţă, director pe viaţă. Din nou despre justiţia timişoreană şi unele legături tenebroase

Justiţia timişoreană a decis: Culiţă Chiş trebuie numit director general al unei direcţii din Primăria Timişoara. Nu, evident că nu aceeaşi justiţie care a închis ochii la umplerea centrului Timişoarei cu nişte grosiere imitaţii de Taj Mahal, ci alta. Şi, sigur, o decizie în justiţie nu se discută, se execută. Inclusiv atunci când şefa informală a justiţiei din România dă liber la pedofili pe stradă. În cazul de faţă, eventual poţi să-ţi pui foarte timid întrebarea dacă în locul Primăriei Timişoara era o altă instituţie, era aceeaşi decizie? Sau dacă legea are o marjă atât de largă de interpretare, încât în cazuri similare alte instanţe au scăpat instituţiile publice de “culiţii” lor.

Povestea de faţă nu e complicată. Administraţia Fritz a vrut să-şi pună în aplicare programul cu oameni în care are încredere, Culiţă Chiş fostul director maxim din perioada lui Nicoale Robu neintrând în această categorie. (Evident că legislaţia trebuie să-i apere pe funcţionarii publici de unele abuzuri, să nu fie daţi afară din instituţii, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămână directori pe viaţă. Mai ales în urma unor concursuri hilare, dar voi reveni aici.)  În funcţie de caracterul omului, în astfel de situaţii, foarte mulţi dintre cei care nu sunt doriţi fac un pas lateral. Chiş nu l-a făcut. Şi cum poţi avea încredere într-un om care îşi înregistrează şeful (Ruben Laţcău) pe sub masă şi apoi dă convorbirea în presă? Poţi să fii şi avertizor de intregritate. Deşi, multă lume ştie, alăturarea termenilor Culiţă – integritate ar trebui să apară la exemplificarea oximoronului. (Par exemple, a fost cineva curios să cerceteze legăturile lui cu terenurile de pe Drumul Boilor?).

Ba mai mult, s-a “îmbolnăvit”, o vară întreagă absentând la lucru, singurul contact cu primăria fiind certificatele medicale pe care, periodic, le trimitea pe adresa instituţiei. Da, în România a devenit o chestie absolut banală şi normală ca oricine şi oricând  să-şi obţină un certificat medical. Nu, nu e o normalitate, e o imensă ilegalitate. Dar cine să-i caute pe medicii care dau astfel de certificate?

Cum Culiţă Chiş nu s-a lăsat dus (dar nu doar din acest motiv), cei din primărie au modificat organigrama. Se întâmplă peste tot. Ea a fost validată în Consiliul Local, totul era ok. Ce să vezi, justiţia timişoreană n-a fost de acord, alternând sentinţele de aproape doi ani. De atunci chiar s-au mai făcut şi alte organigrame, toate votate în Consiliul Local, dar contestate de un sindicat din care fac parte şi câţiva clienţi ai DNA (Rodica Aurelian etc.) şi mare investitor imobiliar în Mamaia.

Apropos, de justiţie, bugetarul Culiţă Chiş a avut la un moment dat o afacere (un PUZ în Giarmata) împreună cu judecătoarea Maria Dascălu. Aceasta chiar trebuia să judece un proces în care era implicat Chiş, dar în ultima clipă a făcut o cerere de abţinere, lăsând o colegă să judece cazul partenerului de afaceri. Cică în România magistraţii au salarii imense şi pensii nesimţit de “everestiene” fiindcă nu pot face afaceri şi politică. Pe bune?

La modul foarte serios se poate pune problema cum poate un şef de instituţie să lucreze cu un director în care nu are încredere şi de a cărui competenţă se îndoieşte. Cum poate să-şi ducă proiectul cu un astfel de director, care – să spunem că o fi competent! – dar poate îl sabotează, în aşteparea revenirii fostului şef? Şi asta doar fiindcă a trecut un concurs de director.

Şi aici am rămas dator. “Pişculiţă”, aşa cum l-a ajuns o poreclă,  a devenit director în primărie, în perioada lui Gheorghe Ciuhandu, în urma unui concurs trucat care ar trebui pus într-o antologie a concursurilor la stat. Dincolo de faptul că la cerinţe s-a scos limba străină, doar pentru a se înscrie şi Chiş, acesta a ştiut să răspundă la o singură întrebare: “Câţi membri are Consiliul Local Timişoara?”. Succesorul lui Ciuhandu, Nicolae Robu, nu prea l-a vrut pe Chiş la începutul mandatului. A cedat însă la rugăminţile colaboratorului să, fostul viceprimar Dan Diaconu, care petrecea mult timp cu Chiş într-un birt de la Casa Tineretului, instituţie al cărei şef era Iulian Dascălu, membru PNL şi soţ al amintitei judecătoare Dascălu. Ca să vezi câte legături tenebroase!

Evident se poate pune întrebare cum de vreun headhunter nu l-a racolat pe Culiţă Chiş, dacă este atât de perfomant, ca să-l umple de bani la vreo companie privată? A, Chiş vrea să facă bine pentru Timişoara şi renunţă la bani pentru a cest scop măreţ? Unii câcotaşi ar spune că a făcut bani în primărie cât cinci CEO de mari companii la un loc. Dar dacă justiţia timişoreană spune că acest om trebuie să fie mare director în primărie, aşa-i că n-avem ce comenta?

P.S. Am scăpat la un moment dat un “Pişculiţă”. Să povestesc şi de unde vine porecla. Long time ago, tânărul şef de birou din Primăria Timişoara Culiţă Chiş este prins de jandarmi micţionând (precis nu din cauza alcoolului) în Parcul Rozelor. A fost luat pe sus după ce a făcut scandal (“Ştiţi cine sunt eu?”) şi dus cu duba. Dar n-a fost prima dată când a avut de-a face cu jandarmii, fiind amendat anterior în Complexul Studenţesc. Tot pe motiv de alcool.