Bolnavi de serviciu. Foştii stâlpi ai administraţiei Robu, Culiţă Chiş şi Rodica Aurelian, îmbolnăviri cu repetiţie

Războiul între actuala conducere a Primăriei Timişoara, reprezentată în special de viceprimarul Ruben Laţcău, şi foştii şefi din administraţia Robu, deveniţi mari sindicalişti, începe să facă victime. De la înregistrări pe ascuns, ameninţări sau acuze de şantaj s-a ajuns la lacăte pe birouri. Probabil din cauza acestui conflict continuu, fostul şef al Direcţiei Tehnice, Culiţă Chiş, şi fosta şefă de la “Personal”, Rodica Aurelian, sunt tot mai bolnavi pe zi ce trece. Cel puţin asta atestă certificatele lor medicale.

Zilele trecute, biroul fostului şef al Direcţiei Tehnice, Culiţă Chiş a fost spart, iar pe uşă a fost pus un lacăt, la comanda viceprimarului Ruben Laţcău. A fost doar un ultim eveniment dintr-un mai lung război, în care s-au aruncat multe acuze. Acesta a început mai demult, dar un start oarecum oficial a fost pe 16 iulie, când Culiță Chiș a primit decizia de eliberare din funcție pe baza noii organigrame a primăriei Totodată el a primit, conform legii, un preaviz de 30 de zile și dreptul de a participa la concursul pentru posturile scoase la concurs de PMT. Nemulţumit de decizie, el a dat în judecată Primăria, atât în nume propriu, cât şi prin sindicatul în care tocmai a intrat. Pentru orice eventualitate el a aplicat totuşi pentru un post de referent cu studii medii la Biroul Locuinţe. Imediat a venit o primă victorie a lui Culiţă şi a sindicatului în instanţă, noua organigramă fiind suspendată. Se întâmpla pe 18 august.

Interesant este că aproape în toată această perioadă de lupte cu actuala conducere a primăriei, şi în special cu viceprimarul Ruben Laţcău, Chiş a fost bolnav. Sau cel puţin asta arată certificatele care atestă concediile sale medicale. Primul l-a luat pentru doar o zi, vineri, 30 iulie. Boala i-a trecut repede, iar sâmbătă s-a simţit mai bine. Atât de bine că a luat maşina de serviciu pusă la dispoziţie de SDM ca să verifice lucrările de pe şantiere. Şi au fost multe lucrări de verificat, dacă ne luăm după faptul că a alimentat maşina de trei ori, cu benzină în valoare de 568 de lei, spun sursele noastre. Obosit după acest tur de forţă, luni, îşi mai ia un concediu de trei zile, respectiv pentru perioada 2-4 august. Nu-şi revine, iar sarabanda concediilor medicale continuă: 5-8 august; 9-11 august; 12-15 august.

În fine, se pare că boala se agravează, iar pe 16 august intră în concediu medical până în 30 august. Total insensibil şi fără nicio urmă de empatie pentru un om atât de bolnav, zilele trecute, viceprimarul Ruben Laţcău a pus un lacăt la biroul lui Chiş. În urma acestei acţiuni a urmat o anchetă a poliţiştilor. Şi dacă tot au demarat o anchetă, poate poliţiştii se vor interesa direct de la sursă, respectiv medicul de familie al lui Chiş, de ce suferă acesta. Că nu se face ca omul să fie şi bolnav şi pe deasupra şi cu lacăt la uşă.

Probabil a fost o boală contagioasă, fiindcă şi fosta şefă de la Personal, celebra Rodica Aurelian, este suferindă. Ea este de aproape o lună în concediu medical, concediu pe care l-a luat pe 30 iulie, atunci când s-a îmbolnăvit şi Culiţă Chiş pentru prima dată. Trebuie spus că ea suferă însă de la finalul lunii iunie, având concedii medicale, tot de câte patru sau şase  zile. În 30 iulie se pare însă că boala s-a agravat şi a primit o lună de concediu medical.

rodica aurelian

rodica aurelian

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

MLN a spus: (august 27th, 2021 at 17:25 )

Daca nici acum, cand o mai mult decat posibila frauda de asigurari medicale e relativ usor de investigat si probat, actuala administratie nu poate scapa macar de aceste doua personaje… Ce sa mai zici… Sau poate ca investigheaza totusi :))

Nihil Bill a spus: (august 27th, 2021 at 18:47 )

Tata Cultiva…geniul catargelor, patriot de traista, împreună cu varianta de import al lui Nicu Ceasca, faraonul inegalabil al Bocancului.
Orașul acesta parca s-a lansat cândva cu alt material uman.

Aurel a spus: (august 28th, 2021 at 01:15 )

Spagara de la resurse umane, proprietara de apartament in Palma, e bolnava datorita faptului ca nu-i mai intra sutele de milioane lunar in cont din spagi. O nemernica care l-a dus cu zaharelul pe Robu si care a umplut primaria de toti analfabetii absolventi de Ioan Slavici (peste 50% din primarie a terminat aceasta “respectabila” facultate). Sa nu uitam de angajarile de medici si asistenti scolari cu spagi colosale, oprite dupa ce curtea de conturi a scos in vizor pe celebrul arab. Si lista poate continua cu veri, nepoti, surori, sotii si alte specii ale celor care livrau omagii si plase pline de cadouri in biroul de la parter. Aurelian a fost cancerul administratiei, extirparea sa e urgenta, iar organele competente ar trebui sa o ia la puricat.

Radu a spus: (august 28th, 2021 at 02:04 )

@MLN Nu intra in atributiile legale le primariei sa investigheze diagnostice medicale. Cel mult pot sesiza alte organe competente, dar e nu e usor de dovedit ca cineva nu are …migrene, sau dureri de spate, sau alte probleme. Poate ceva reporteri investigatori sa-i urmareasca pe respectivii si sa ii filmeze in flagrant ca se prefac bolnavi. Dar primaria are putine parghii legale la dispozitie. Nu e primaria de Moscova!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.