50 de rugbişti români pentru Cupa Mondială. Vezi convocaţii de la SCM USV Timişoara

Stafful tehnic al naţionalei de rugby a României a anunţat, marţi seara, un lot lărgit de 50 de jucători pentru Cupa Mondială care va fi găzduită de Franţa în această toamnă.

”Stejarii” vor intra într-un cantonament la Bucureşti, între 17 iunie şi 2 iulie, din cei 50 de sportivi, 35 evoluând în ţară, iar 15 în străinătate, 14 în Franţa şi unul în Italia, potrivit site-lui Federaţiei Române de Rugby.

„În primul cantonament avem un grup de 50 de sportivi, după care, pentru următorul stagiu, vom reduce numărul la 40, iar la finalul celor trei meciuri de pregătire pe care le vom avea în luna august, vor rămâne cei 33 care vor merge la Cupa Mondială. În acest prim stagiu pregătirea fizică va fi punctul prioritar, vom lucra, evident şi partea de rugby, vom fi concentraţi pe mai multe aspecte, în special partea de apărare”, a declarat antrenorul echipei României, Eugen Apjok.

Cupa Mondială de rugby se va desfăşura între 8 septembrie şi 28 octombrie. ”Stejarii” vor evolua în Grupa B şi vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor întâlni campioana mondială Africa de Sud, pe 17 septembrie (Bordeaux), pe 30 septembrie va avea loc meciul cu Scoţia (Lille), iar pe 8 octombrie e programată partida cu Tonga (Lille).

Până atunci, România va disputa trei meciuri test, pe 5 august, cu echipa SUA, la Bucureşti, pe 12 august va întâlni Georgia la Tbilisi, iar pe 19 august va avea loc un meci contra Italiei, în deplasare.

Lotul lărgit al României:
Pilieri: Alexandru Savin (CSA Steaua), Dorin Tică (CS Dinamo), Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), Vasile Bălan (CSA Steaua), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Thomas Creţu (Stade Francais), Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Costel Burţilă (RC Hyeres Carqueiranne La Crau);

Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Eugen Căpăţînă (SCM USV Timişoara), Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Florin Bărdaşu (CSA Steaua), Iulian Harţig (RC Bassin d’Arcachon);

Linia a II-a: Adrian Moţoc (Biarritz Olympique), Andrei Mahu (USA Perpignan), Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), Marius Antonescu (Bourg en Bresse), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Johannes van Heerden (CS Dinamo), Lucian Mureşan (SCM USV Timişoara);

Linia a III-a: Cristi Chirica (CS Dinamo), Andrei ”Gorin” Gorcioaia (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), Mihai Macovei (RC Bassin d’Arcachon), Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua), Damian Strătilă (CSA Steaua), Mihai Popescu (Colorno);

Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alin Conache (SCM USV Timişoara), Vlăduţ Bocăneţ (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Mijlocaşi la deschidere: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Gabriel Pop (CS Dinamo), Vlăduţ Popa (CSA Steaua), Mihai Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Aripi: Atila Septar (RC Toulon), Nicolas Onuţu (CS Vienne), Cosmin Iliuţă (CSA Steaua), Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Centri: Taylor Gontineac (Rouen Normandie), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tangimana Fonovai (CSA Steaua);

Fundaşi: Sioeli Lama (CSA Steaua), Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ionel Melinte (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), Robert Neagu (CSA Steaua);

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

41 de minute ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

50 de minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

2 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

3 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

3 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago