Culte

La Timișoara va avea loc cea de a doua ediție a Festivalului de Beach Volley

Timp de trei zile, de vineri, Timișoara devine capitala voleiului de plajă în România. Timișorenii sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Festivalului de Beach Volley MONS, care va avea loc în Parcul Rozelor.

Aflat la cea de-a doua ediția, festivalul organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, se va desfășura în perioada 23-25 iunie în Baza Sportiva CSM din Parcul Rozelor.
De altfel, complexul sportiv din Parcul Rozelor este cea mai mare bază sportivă dedicată beach volley-ului din țară cu 8 terenuri pe care se pot desfășura activități în paralel.
În cadrul MONS, va fi organizată cea mai mare competiție de beach volley din România, la care vor lua parte 102 sportivi și care cuprinde trei turnee: Turneul regional pentru licee – feminin – unde vor fi reprezentate 12 licee din Timișoara și Arad, Turneul national de amatori – masculin – unde vor participa 22 de echipe, Turneul national de amatori – feminine – care va reuni 17 echipe
“Organizăm cea de-a doua ediție a Festivalului de Beach Volley în parteneriat cu Universitatea de Vest, Junior Chamber International,Timișoara, Clubul Sportiv CSM și Clubul Sportiv Timișoara Youth Sport Academy. În acest weekend îi așteptăm pe timișoreni să vină cu mic cu mare în Baza Sportivă CSM din Parcul Rozelor pentru a se bucura de soare, sport și distracție. Vom avea peste 200 de participanți angrenați în mai multe competiții și multe surprize pentru publicul larg precum volei de plajă, fotbal pe plajă, tras cu arcul, ping pong și alte jocuri organizate pe nisip subliniază Horațiu Regep, organizatorul MONS Beach Volley Festival.
Având obiectivul de a promova practicarea voleiului de plajă ca sport și a angrena cât mai multe familii în jurul conceptului, ziua de vineri, prima zi a festivalului, va fi rezervată unort activități ce va reuni peste 100 de copii de la mai multor cluburi de amatori și afterschool-uri din Timișoara.
Pentru a întregi experiența unui adevărat festival, organizatorii au prevăzut o zonă de relaxare și luat masa de tip food court, o zonă de party-uri, unde vor performa artiști locali și DJs, precum Allia, IST, B.Mike, Addalheido. De asemenea, se vor desfășura activități sportive pentru comunitate, culminând cu Kids Spuma Party, o petrecere cu spumă care va face deliciul copiilor și părinților.
Festivalul se va încheia duminică cu decernarea diplomelor și medaliilor în cadrul uneri gale festive de premiere a celor mai performante echipe.
Festivalul MONS Beach Volley Festival își propune să contribuie activ la promovarea acestei ramure sportive în Timișoara. Timișoara are o tradiție consacrată în acest sport, baza sportivă CSM din Parcul Rozelor găzduind în ultimii ani 8 competiții majore – Campionate Balcanice, Campionate Naționale sau Turnee Europene de Senioare. Baza sportivă CSM va fi modernizată pentru a fi omologată la nivel international, cele 8 terenuri urmând să fie echipate cu instalații de nocturnă și tribune moderne, ceea ce o va face eligibilă în anii ce urmează pentru organizarea Campionatului Mondial de Beach Volley.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: beach volley

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

15 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

16 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

16 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

16 ore ago