Cu Primăria Giroc în calitate de organizator principal, ajutată de CJT şi alte instituţii, joi de la ora 18, la Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc va avea loc un eveniment de suflet.
Este vorba despre a treia ediţie „Jocuri şi Obiceiuri din Câmpia Banatului, Festival Ionel Lucian Şipoş”.
Fostul director al Ansamblului „Ghiocelul” al Casei de Cultură din Giroc, decedat la doar 31 de ani din cauza unei maladii incurabile la finalul anului 2018 este astfel omagiat de oamenii care l-au iubit şi apreciat.
Invitaţii speciali ai festivalului vor fi Dumitru Stoicănescu, Cornelia şi Lupu Rednic, Ionela Moruţan şi Ansamblul „Blagrace” din Vinga. Vor urca însă pe scenă şi mulţi artişti locali, dar şi Ansamblul Folcloric „Ghiocelul” şi Orchestra Casei de Cultură „Ionel Lucian Şipoş”.
Aşadar, sunteţi invitaţi de la ora 18, la un Festivalul folcloric care va onora un nume important al muzicii populare bănăţene.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…