Politica

Legea panourilor de avertizare privind roaming-ul involuntar, iniţiată de deputatul Cosmin Şandru, adoptată în Parlament

Proiectul de lege al deputatului PNL de Timiş Cosmin Şandru privind avertizarea roamingului involuntar a fost votat în Camera Deputaţilor. În luna martie, proiectul a fost vota şi în Senat, iar acum va merge la promulgare la preşedintele României.

Camera Deputaților a adoptat astăzi cu 277 de voturi pentru din totalul de 280, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea OUG 111/2011 privind comunicațiile electronice. Legea prevede obligativitatea pentru administratorii drumurilor publice aflate în localitățile în care există risc de roaming involuntar, de a monta panouri de avertizare la intrările și ieșirile din localitate care să conțină atenționarea explicită „Atenție! Risc de roaming involuntar.”

„Cred că suntem prima țară din Europa care va avea astfel de panouri de avertizare privind existența riscului de roaming involuntar. Până la urmă, este un mijloc suplimentar de a-i proteja pe utilizatori de costurile suplimentare nedorite. Chiar dacă, în prezent, există atenționări din partea operatorilor ca urmare a obligațiilor impuse de arbitrul telecom, există în continuare destul de multe sesizări din partea cetățenilor care călătoresc în zonele de graniță și care sunt taxați fără voia lor chiar dacă nu au părăsit țara. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru votul de astăzi!”, a declarat deputatul Cosmin Șandru, deputat PNL, inițiator al proiectului.

În prezent, în România sunt 1092 de localități identificate de ANCOM, în care există riscul ca dispozitivele electronice să se conecteze automat la rețelele din statele vecine. Dacă în cazul țărilor vecine membre ale Spațiului Economic European, utilizatorii beneficiază de principiile tarifare „Roam like at home”, în cazul țărilor non-SEE (Serbia, Ucraina, Republica Moldova), costurile pentru utilizarea serviciilor de comunicații mobile sunt semnificativ mai mari. Pentru ca legea să devină aplicabilă este nevoie ca aceasta să fie promulgată de Președintele României.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

9 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

11 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

12 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

15 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

17 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

19 ore ago