Cu două zile înainte de termenul iniţial la care trebuia ca premierul Nicolae Ciucă să-şi dea demisia, Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă în domeniul cadastrului cu mari probleme de legalitate. Printre beneficiarii OUG se numără firme controlate de Laurenţiu Alexandru Blaga, unul din consilierii personali ai deja fostului premier. Ordonanţa ar putea lăsa România fără banii europeni destinaţi cadastrării.
Scurt istoric al cadastrării
Cadastrarea unui teren sau a unei case e necesară pentru intabulare, moment în care este eliberată o carte funciară. Aceasta îl ajută pe proprietar să dovedească faptul că deține casa sau terenul, care sunt dimensiunile proprietății și unde află. Fără intabulare, proprietatea nu poate fi vândută. Iar la terenurile agricole mai apare o problemă: nu pot fi înscrise pentru fonduri europene sau credite.
La 16 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România continuă să fie singurul stat european fără cadastru. În 2015 a început un program național de cadastrare, lansat de Liviu Dragnea, care ocupa atunci funcția de ministru al Dezvoltării. Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară prevedea până în 2023 realizarea gratuită a planurilor cadastrale. Programul avea un buget total estimat de peste 1,2 miliarde de euro, cea mai mare parte din fonduri fiind acoperită cu bani europeni
După opt ani, în 2023, anul când trebuia să se finalizeze programul, din totalul de 3.181 UAT-uri din România, au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 189 UAT-uri (din care în 171 UAT-uri în integralitate și în 18 UAT-uri parțial). Ceea ce înseamnă că doar 5,3% dintre localitățile din România au cadastrul finalizat în totalitate. Cu cele 18 care încă mai au ceva de lucru, s-ar apropia de 6 la sută.
Potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), între 2005 și 2015 au fost finalizate lucrări de cadastrare în doar 7 unități administrativ-teritoriale. Mai puțin de una pe an. În ultimii 8 ani, numărul a crescut la 189, adică la aproape 23 pe an. În acest ritm, progarmul s-ar termina în 500 de ani, iar fondurile europene ar putea fi pierdute.
OUG, pe ultima sută de metri
Folosind ca pretext aceste întârzieri, Guvernul a dat Ordonanţa de Urgenţă nr. 44 din 24 mai 2023 “pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”. Atenţie la dată, este vorba cu două zile înainte de 26 mai, data iniţială la care premierul Nicolae Ciucă trebuia să-şi dea demisia. Articolul XII al OUG se referă la posibilitatea prelungirii cu un an a termenelor de predare a lucrărilor de cadastrare. Reprezentanţi ai unor firme de cadastru afirmă că întreaga ordonanţă s-a făcut special pentru acest articol. Un articol care avantajează firmele neserioase din domeniu şi le dezavantajează pe cele de bună credinţă.
Mai mult, OUG are mari probleme de legalitate şi ar putea intra în coliziune cu normele europene în domeniu, ceea ce ar duce la pierderea fondurilor europene. Contractele de cadastrare, potrivit unei Directive UE, stipulau că la penalităţi de întârziere mai mari de 10% contractele sunt reziliate. Lucru ce nu se întâmplă potrivit OUG.
Dar problemele OUG 44 sunt de fond, pornind chiar de la încălcarea Constituţiei, care la Art 15 arat că “Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”. Ceea ce nu e cazul. Mai mult, ministerele şi-au dat avizul pentru o anumită formă, dar a ieşit cu totul altceva din guvern.
“Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a inițiat această ordonanță de urgență, iar în Nota de fundamentare și proiectul de OUG publicate de către SGG, nu era menționat în vreun fel ceea ce s-a aprobat de Guvernul României în privința Art. XII care face referire la Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. Astfel, forma publicată de către SGG și asupra căreia a primit avizele din partea ministerelor nu coincide cu forma transmisă spre publicare pentru proiectele de acte normative incluse în ședința Guvernului din 25.05.2023. Mai mult, Nota de fundamentare nu justifică în vreun fel situații extraordinară și motivată în cazul acestui articol pentru modificare Legii cadastrului și publicității imobiliare, invocând doar o simplă posibilă întârziere în implementarea proiectului de finanțare de către ANCPI.”, se arată într-o “Expunere de motive” formulată de mai mulşi jurişti, prin care unele firme de cadastru vor să conteste OUG 44.
De asemenea, OUG este total discriminatorie.
“În motivarea expusă prin Ordonanța de Guvern aprobată se justifică modificarea legii prin asimilarea situației cu cea prevăzută de art. 221 din Legea achizițiilor publice, ceea ce ne pune în situația în care avem unele contracte care au fost reziliate datorită atingerii plafonului maxim de penalități de întârziere de 10%, iar altele care poate încă nu au fost reziliate încă deși au atins acest plafon, dar acest lucru nu se menționează expres în Nota de fundamentare, au posibilitatea de a încheia act adițional de prelungire”, se mai arată în documentul aminitit. Cu alte cuvinte, contractele cu unele firme care au depăşit plafonul maxim de penalităţi de întârziere au fost reziliate, altele nu, fără să fiue anunţate criteriile.
De asemenea, OUG 44 încalcă mai multe prevederi ale Legii 98/2006 a achiziţiilor publice.
Ținând cont de faptul că prin această modificare se dorește modificarea duratei contractului cu maxim un an, iar contractele încheiate inițial au o durată medie de doi ani, prelungirea acestora cu jumătate din durata inițială a contractului ar fi atras cu siguranță alte societăți la această procedură. Ori firmele serioase au contractat doar ceea ce credeau că pot finaliza.
Ceea ce nu e cazul firmelor SC LARRY VERMESSUNGEN și SC LARRY & CORY VERMESSUNGEN, controlate de Laurenţiu Alexanmdru Blaga, consilier al deja fostului premier Nicolae Ciucă. Blaga a fost chiar şi preşedinte al ANCPI deşi avea afaceri personale în domeniu. Cele două firme au şi acum contracte pentru cadrastrare cu mari întârzieri, astfel că beneficiază de Ordonanţa dată de Guvernul Ciucă, pe al cărui premier îl consilia Blaga. Fiindcă trăim în România…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru…
O clipă de neatenţie a fost destul încât să ajungă la spital. I s-a întâmplat…
În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…