Administratie

S-a mai făcut pas în faţă pentru demararea lucrărilor la Podul Solventul. S-a găsit o soluţie pentru problema de mediu

Cel mai mare proiect al Primăriei Timişoara de la Revoluție încoace mai face un pas înainte, afirmă viceprimarul Ruben Laţcău. Este vorba de Podul Solventul, primul pod nou în Timișoara în ultimii 30 de ani. Proiectul integral a fost blocat la mediu pentru că terenul era contaminat. Pentru a se trece de acest hop, proiectul a fost spart în două loturi.

 Podul Solventul face un pas uriaș înainte, afirmă viceprimarul Ruben Laţcău. Documentația a trecut de ultimul for tehnic înainte să intre în Consiliul Local, iar următorii pași sunt obținerea avizului de mediu și a autorizației de construire.

“Am făcut eforturi semnificative ca să obținem cât mai repede avizul de mediu pentru acest proiect, având în vedere problemele de contaminare a terenului. În urma consultărilor cu ADR și Agenția de mediu, am decis ca proiectul să fie autorizat și executat în 2 loturi diferite. Scopul este să pornim lucrările cât mai curând”, arată Laţcău.

Primul lot include noul pod și legătura până la Bulevardul Dâmbovița, iar al doilea va lega Splaiul Titulescu de Strada Gării și va trece peste platforma industrială Solventul.

“Separarea face posibilă obținerea avizului de mediu pentru pod mai repede, pentru că nu se suprapune cu situl contaminat. Celălalt lot va fi dat în lucru după decontaminare, avizare și autorizare. Lucrările vor costa aproximativ 220 de milioane de lei. Este vorba de cel mai mare proiect al primăriei de la Revoluție încoace, dar și de primul pod nou în Timișoara în ultimii 30 de ani. Acesta nu va duce doar mașini, pietoni și bicicliști peste Bega, ci va uni de asemenea linia de tramvai de la Nord de Bega cu cea din Sud”, a explicat viceprimarul.

Această investiție complexă va completa Inelul 4 Vest.

“Este cheia pentru a rezolva traficul din interiorul Timișoarei și e principala prioritate din următorul ciclu financiar european. Doar printr-o nouă rută de tranzit Nord-Sud putem degreva bulevardele existente, inclusiv Calea Șagului. Lucrăm la proiecte mari de infrastructură care sunt complementare cu proiectele de regenerare urbană prin care vrem să sporim calitatea vieții în cartiere. Podul de la Solventul și Pasajul de la Solventul sunt proiecte care deschid calea pentru transformarea Căii Șagului într-o magistrală verde pentru transportul public și pentru Regenerarea Urbană Mocioni”, a încheiat Laţcău.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

12 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

12 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

14 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago