Timp liber

Toată lumea la Rugă. Conducerea Primăriei Timișoara s-a prezentat la cel mai înalt nivel la sărbătoarea cartierului Lipovei/Foto

Ruga cartierului Lipovei a fost magnet, joi, pentru conducerea Primăriei Timișoara. Atât primarul Dominic Fritz, dar și viceprimarul Cosmin Tabără, s-au prezentat și au discutat cu cetățenii prezenți la eveniment. Desigur, nu au ratat și poza de grup cu cetățenii fericiți.

Comunitatea din cartierul Lipovei din Timișoara a fost, joi, în mare sărbătoare. A fost Rugă, iar evenimentul a primit o haină nouă, după ce pe terenul de sport al Inspectoratului de Frontieră au fost amenajate mai multe standuri și o scenă.

Ansamblul Timișul a fost la eveniment și a întreținut atmosfera.

Atmosferă care a fost un adevărat magnet pentru doi dintre cele trei persoane din tripleta care conduce primăria. Atât primarul Dominic Fritz, dar și viceprimarul Cosmin Tabără, au bifat cu prezența acțiunea, numai bine pentru o poză de grup cu alegătorii.

”O minunată după-amiază am petrecut printre locuitorii din Calea Lipovei. Organizată într-o nouă locație, prin intermediul Casei de Cultură și cu sprijinul Inspectoratului Poliției de Frontieră, timișorenii din Calea Lipovei și-au dat întâlnire pentru a sărbători tradiționala Rugă. Indiferent de evoluția societății, e firesc să ținem cont și de Tradițiile noastre și să ne bucurăm de ele. Felicitări organizatorilor!”, a anunțat Tabără.

Nu a lipsit nici primarul, care a mulțumit parohiei din zonă și implicării Școlii 7.

”Am terminat ziua de ieri la sărbătoarea din Lipovei. Cu multă energie și bucurie în comunitate la Rugă. Timișoreni de toate generațiile, de la copii de-o șchioapă la seniori, au umplut stadionul din Lipovei. Împreună în horă, la standurile cu mâncare sau la surprizele pregătite pentru copii. O sărbătoare a cartierului. Le mulțumesc și Parohiei Viile Fabric, și Școlii 7 pentru implicare. Ansamblul Timișul, la înălțime!”, a anunțat și Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

32 de minute ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

44 de minute ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

58 de minute ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

3 ore ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

3 ore ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

3 ore ago