Unde mergem

Zilele Veverițelor, un festival cu gust bun și lume multă. Sarmalele, delicatesa zilei/FOTO

Două zile superbe pentru bănățeni și nu numai, la Buziaș, cu ocazia deja celebrului Festival Zilele Veverițelor. După cheful de sâmbătă, petrecerea continuă duminică când a avut loc și mult așteptatul concurs de gătit sarmale.

Zilele Veverițelor s-au desfășurat, anul acesta, în 10 și 11 iunie, în parcul din Buziaș. A fost câte ceva pentru toată lumea: spectacole cu cei mai buni soliști și ansambluri folclorice din întregul Banat, concursuri de desene pe asfalt și un parc de distracții cu tobogane, pentru cei mici, dar principala atracție a festivalului au fost, fără doar și poate, delicatesele culinare.

De la preparate de tot soiul la grătar, mititei, plăcinte dulci și sărate sau papricaș și gulaș, gurmanzii au avut de unde alege. Cele mai căutate au fost însă, de departe, sarmalele. S-a gătit pe săturate, în ceaune puse la foc mic, iar duminică după prânz s-au ales și cei mai buni bucătari.

Marele premiu a mers în Timișoara, la Dringo Dream SRL, sarmalele lor lăsând curcubeu în cerul gurii, și celor din juriu, dar și celor care au gustat din public. Locul 1 merge la Satu Mare, la Berina Petra – Bunătăți Românești, Locul 2 va ajunge la Arad, la Arro Food Expres, iar locul 3, la Verde Bucătarul, în Timișoara.

„Vrem să facem din acest festival o sărbătoare tradițională a orașului nostru și suntem cu un pas mai aproape de îndeplinirea acestei dorințe. Vrem ca Buziașul să devină cunoscut pentru «Zilele Veveriței», primăvara, la fel cum este cunoscut pentru Festivalul Papricașului, care are loc, de mai mulți ani, în fiecare toamnă. Deja au fost mai mulți participanți decât anul trecut, deși ediția inaugurală s-a desfășurat în luna mai, pe o vreme mult mai prietenoasă. Deși a fost foarte cald în ambele zile, buzieșenii, și nu numai, au onorat din plin invitația noastră”, spune Sorin Munteanu, primarul Buziașului și inițiatorul acestui festival.

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

19 minute ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

O oră ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

4 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

22 de ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

23 de ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

23 de ore ago