Timişorenii adevăraţi, fie că e vorba de scriitori, intelectuali, medici, studenţi sau muncitori, s-au solidarizat cu Fundaţia Timişoara “89, condusă de inimosul Petru Ilieşu. Sunt timişorenii care au participat la revoluţie, apoi la Proclamaţia de la Timişoara, mai recent la mitingurile de protest împotriva Regimului Dragnea. De cealaltă parte, televiziunile infractorilor din Bucureşti (Antena 3, RTV, Realitatea) continuă să vorbească de “căminul groazei” din Timişoara, ridicând perdele de fum şi protecţie în jurul Gabrielei Firea. Aceste televiziuni securiste au şi o Coloană a V-a în Timişoara, susţinătorii lui Nicolae Robu, constituiţi într-un grup, ironic denumit, Like Timişoara.
În Timişoara continuă dezbaterile pe marginea închiderii, la comanda prefectului Mihai Ritivoiu, a centrului pentru persoane fără adăpost, administrat de Fundaţia Timişoara “89, condusă de scriitorul Petru Ilieşu, figură emblematic a societăţii civile timişorene postrevoluţionare. Trebuie menţionat că nu este vorba de un cămin pentru bătrâni, precum la Voluntari, ci de un centru unde temporar oamenii străzii îşi găsesc un acoperiş deasupra capului. Unii dintre ei, cu afecţiuni psihice, ar trebui instituţionalizaţi în instituţii ale statului. Mai mult, fundaţia, cea mai veche din Timişoara, nu a primit niciun ban de la bugetul de stat, fiind susţinută doar din contribuţii private şi de Primăria Timişoara cu 1.400 de lei pe lună pentru fiecare persoană.
Imediat după închiderea centrului, primarul Dominic Fritz, iar ulterior viceprimarul Cosmin Tabără au fost la centru şi, cu toate că nu sunt tot timpul de aceeaşi parte a baricadei, de această dată au fost la unison, afirmând că s-a făcut mult exces de zel. De fapt, s-a descoperit o drojdie expirată şi un perete scorojit. Ulterior, tot mai mulţi timişoreni s-au solidarizat cu fundaţia lui Petru Ilieşu. Iniţiativa Timişoara, asociaţia care s-a aflat în fruntea protestelor împotriva Regimului Dragnea, a anunţat chiar organizarea unui miting de susţinere.
“Asta nu e în Firea timișorenilor! Vă invit, alături de acea parte a societăţii civice timişorene, să susţinem demersurile oneste de manifestare a activismului şi voluntariatului social versus activităţile ilicite de creare a schemelor de scurtcircuitare a banilor publici. Joi 13 iulie, de la ora 19.00, pe o vreme torida, sunteti asteptati la sediul Fundatiei Timisoara 89, strada Martir Gogu Opre 24”, a transmis liderul asociaţiei, Laurenţiu Ştefănescu.
“”Organele” au tinut foarte tare să-l umfle pe Petru Ilieşu, unul dintre simbolurile activismului si voluntariatului social din Timişoara, pe motiv că centrul său social nu ar fi corespunzător. Oamenii care sunt la putere acum sunt capabili sa maculeze totul din dorinţa de-a acoperi ticăloşiile fraţilor lor politici. Centrul social al lui Petru Iliesu nu a folosit niciodată bani de la statul roman, deoarece omul e unul dintre cei mai oneşti cetăţeni ai acestei urbe, nefiind interesat niciodată decăt să amelioreze suferinţele semenilor sai”, a transmis acelaşi Ştefănescu
“Solidar cu scriitorul și omul dedicat cauzei sociale Petru Iliesu, a cărui onestitate este mai presus de orice îndoială”, a transmis şi scriitorul şi universitarul Vasile Popovici.
“Nici sănătatea si nici serviciile sociale nu sunt perfecte. Gunoaie subumane nu am privit în ochi demult, prin zona noastră. Sigur spun clar acest lucru. Azi a fost o comandă de sus pentru a se face fum, de tip heirupism utecist, la care ca răspuns, prin judeţe se fac controale. Fundaţia lui Puiu nu e perfectă, dar e locul unde am văzut oamenii cetății chiar Fericiți. E locul unde politicul nu are cum să decidă”. – Mihai Gafencu, director medical Spitalul de Copii.
De cealaltă parte, televiziunile infractorilor şi securiştilor din Bucureşti (Antena 3, RTV, Realitatea) au continuat campania mizerabilă împotriva centrului din Timişoara, comparându-l cu lagărele morţii din Voluntari Şi asta doar pentru a ridica perdele de fum în jurul Gabrielei Firea. Tot de această parte a baricadei s-au adunat şi (ne)timişorenii din Timişoara, constituiţi într-un grup de susţinere a fostului primar Nicolae Robu. Culmea ironiei sau a tupeului, grupul se numeşte “Like Timişoara”. Pentru aceşti (ne)timişoreni centrul sufletistului Ilieşu a devenit “căminul terorii”.
“Primarul Fritz, răspunzător si el pentru căminul terorii descoperit la Timisoara! Oricât si oricum ar încerca acesta să nu fie asociat cu acest scandal, faptul că a finanțat de la bugetul local acest cămin făra a se interesa prin aparatul avut in subordine asupra conditiilor inumane de acolo, fără a verifica in ce pompează banii, il obligă să (ne) dea explicatii!”, a fost un prim mesaj al Grupului, în urmă cu două zile.
Şi, în timp ce şi organele statului dau jenate înapoi în faţa acestei mizerii, pe acest grup apare un nou mesaj: “Incredibil! Primarul Fritz, cel care acum mimează grija față de bătrani, a finantat de la bugetul local acest cămin al terorii, fără a se interesa de conditiile existente și de cum sunt administrati banii dați!”
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…