Politica

Viceprimarul Cosmin Tabără ia apărarea Fundaţiei Timişoara “89: În numele unui exces de zel, să nu aruncăm oameni sărmani în stradă

Viceprimarul PNL Cosmin Tabără a fost, în această dimineaţă la centrul social al Fundaţiei Timişoara “89, cel care a fost închis luni printr-un ordin al prefectului Mihai Ritivoiu. Concluzia lui Tabără este că instituţiile statului au manifestat un exces de zel în acest caz. În schimb, susţinătorii lui Nicolae Robu vorbesc de un “cămin al groazei”.

După primarul Dominic Fritz, astăzi a fot rândful viceprimarului Cosmin Tabărtă să meargă personal să la Centrul de găzduire temporară a persoanelor adulte fărā adăpost din Timişoara. Centrul administrat de Fundația Timișoara 89 a fsot închis luni printr-un ordin al prefetului Mihai Ritivoiu, în urma unui control.

“Ieri, am aflat, cu stupoare, din presă, că la Fundația Timișoara 89, unul dintre ONG-urile de suflet ale Timișoarei, în urma unui control al Prefecturii, au fost depistate nereguli în urma cărora s-a dispus oprirea activității ei. Ca timișorean, pot spune, deocamdată, că dl Petru Ilieșu, directorul și sufletul Fundației, este un simbol al Revoluției din 1989 și un scriitor de valoare națională, iar eforturile pe care le face din 1990 încoace îl așază în afara oricăror presupuneri! Așa mă gândeam ieri după-amiază, dar am așteptat să merg la fața locului pentru a mă convinge. Așa că în această dimineață m-am întâlnit cu dl Ilieșu, am vorbit cu cei din fundație și, cred eu, am înțeles mai bine că excesul de zel nu face deloc bine. Mai mereu, în Romania, deciziile se iau la cald, pentru imagine și pentru a satisface dorința firească a opiniei de a vedea ca cineva a fost sancționat. Acest lucru nu e sănătos și nici nu rezolvă problemele. Se merge la efect fără a se analiza cauza. Nu există prevenție și, din păcate, nici colaborare instituțională pentru ca scopul nu este de a sancționa, ci de a face lucrurile să funcționeze, să fie îndreptate”, a transmis Tabără.

El a revenit la ideea de se a constitui un fond locativ pentru situații de urgență sau speciale cum ar fi nevoile rezultate din această strămutare a celor cazați, a sinistraților, a refugiaților sau a cetățenilor cu nevoi imediate.

 “Din păcate, acționând în acest fel, statul nu va învăța niciodată nimic din tragedii, ci va reacționa mereu reactiv în momentele de criză!”, a încheiat Tabără.

De menţionat că Tabără este potenţial candidat PNL la Primăria Timişoara, la fel ca fostul primar Nicolae Robu. Pe grupul de Facebook de susţinere a fostului primar a fost postat ieri un mesaj înspăimântător la adresa emblematicii fundaţii conduse de Petre Ilieşu.

“Incredibil! Primarul Fritz, cel care acum mimează grija față de bătrani, a finanţat de la bugetul local acest cămin al terorii, fără a se interesa de conditiile existente și de cum sunt administrati banii dați!”, este comentariul care dovedeşte că susţinătorii lui Robu nu au nimic în comun cu Timişoara.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

4 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

4 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

6 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

6 ore ago

Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente

Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi…

8 ore ago