Sport

Dumbrăviţa, în căutarea primei victorii

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui noi joc pe teren propriu, cel din etapa a 4-a a Ligii a II-a, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Emilian Pavel” din Ghiroda.

„Urmează o perioadă foarte încărcată pentru noi. În următoarele 9 zile avem trei jocuri, două de campionat și unul în Cupa României, toate foarte dificile. Meciul cu Viitorul Pandurii nu ne prinde într-un moment foarte bun, încă ne lingem rănile după înfrângerea de la Reșița. I-am văzut pe jucători marcați de acel eșec, chiar mă gândeam după antrenamentul de miercuri că trecem foarte greu peste acea înfrângere. Dar au fost semne bune la antrenamentul de ieri, în care din punct de vedere psihic am văzut o îmbunătățire la marea majoritate a jucătorilor. Cred că lăsăm în urmă meciul de la Reșița, încetul cu încetul, și ne gândim doar la jocul ce urmează.

Cum am spus, va fi o perioadă încărcată. Săptămâna trecută, când am jucat meciul anterior din Cupă, cu Ghiroda, nu cred că am gestionat foarte bine situația jucătorilor. Chiar dacă nu se pune problema de oboseală, am avut de suferit în ceea ce privește prospețimea la meciul de la Reșița. Am jucat cu 9 titulari din meciul cu Ghiroda și acolo. Nu cred că am gestionat foarte bine situația și încercăm să nu repetăm aceleași lucruri și pentru următoarele trei meciuri, trebuie să facem altă strategie”, a declarat Cosmin Stan, antrenorul echipei.

Dumbrăviţa are în acest campionat doar două partide disputate, un egal cu Hunedoara, 0-0 şi înfrângerea de la Reşiţa, 1-2. Viitorul Pandurii au adunat două puncte, după două remize şi un eşec.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

12 minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago