Economic

Firmele din Timiș, invitate la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită firmele timișene să participe la cea de-a 5-a ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări (3SI) care va avea loc la București, în data de 7 septembrie, în marja Summit-ului 3SI organizat pentru a doua oară la București, după ediția din 2018. La eveniment vor participa Președintele României, Prim-ministrul României și membri ai Guvernului României.

Vor fi prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri, experți, reprezentanți ai societății civile și factori de decizie din statele și țările partenere care susțin Inițiativa celor Trei Mări – Comisia Europeană, Germania și SUA.

Forumul 3SI din acest an propune spre dezbatere cele mai fezabile proiecte stabilite în 2018 care vor beneficia de sprijin politic, ținând cont de noile realități economice și geopolitice.

Agenda Forumului include un panel de dezbateri la nivel înalt și trei paneluri pe teme prioritare atât din perspectiva Uniunii Europene, cât și a relației transatlantice: energie (decarbonizare, surse regenerabile pe bază de hidrogen), transport (dezvoltarea rețelelor feroviare și rutiere) și interconectivitatea digitală pe axa nord-sud (securitatea cibernetică și siguranța implementării inteligenței artificiale). (https://3seas.eu/ )

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală care reunește 12 state membre ale Uniunii Europene situate între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Informații suplimentare și înscrieri de participare se pot obține la tel. 0372 185 285, e-mail: office@cciat.ro.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

18 minute ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

3 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

17 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

19 ore ago