Social

Mare sărbătoare pentru toţi creştinii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul, nici ziua când a adormit Sfânta Fecioara.

În Sfintele Evanghelii nu sunt informații despre Adormirea Maicii Domnului. În tradiția bisericii se spune însă că Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață. Apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Prin pronia divina, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. El a cerut ca mormântul Maicii Domnului să fie deschis, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol. Acest mormânt a fost identificat în Ierusalim, cu toate că sunt persoane care afirmă ca Maria ar fi murit la Efes.

Conform tradiției, după ce Fecioara Maria a adormit întru Domnul, trupul său a fost așezat într-un mormânt nou. Două orașe pretind cinstea de a găzdui mormantul Maicii Domnului: Ierusalimul și Efesul. În favoarea Ierusalimului pledează existența unei vechi bazilici creștine închinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea pârâului Cedron,. Prima capelă a fost construită de patriarhul Iuvenal, la începutul secolului al V-lea, devenind în scurt timp un centru de pelerinaj. În timpul împăratului Mauriciu s-a construit o bazilică, vechiul sanctuar devenind criptă subterană. De-a lungul timpului, biserica superioară a fost distrusă de mai multe ori, cripta inferioară fiind însă cruțată chiar și de musulmani, care au o venerație deosebită pentru „mama profetului Iisus”. Săpăturile arheologice au confirmat că mormântul se află în spațiul unui cimitir creștin datând din secolul I.Tradiția conform căreia mormântul Maicii Domnului s-ar afla la Efes are ca punct de plecare faptul ca Sfânta Fecioară a fost încredințată, de Mântuitor, Sfântului Apostol Ioan. Se crede că Maica Domnului l-a urmat pe acesta în Asia Mica, unde a rămâs până la sfârșitul vieții ei. Există mai multe mărturii privind prezenta Sfintei Fecioare în acest oraș. Sfinții Părinți spun însă Fecioara Maria a stat în Efes doar câțiva ani, după care, simțindu-și sfârșitul aproape, ea s-ar fi întors în Ierusalim.

În dimineata de 15 august, femeile merg la biserică, unde împart struguri, prune și faguri de miere, şi merg în cimitir pentru a tămâia mormintele. La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. În 15 august se deschide sezonul nunților, care ține până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târguri și iarmaroace, iar perioada dintre cele două Sântămării se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă. Se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie, şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac. Tot acum, bărbații dădeau pălăria pe căciulă și se interzicea dormitul pe prispă. În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor.

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

2 ore ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

3 ore ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

3 ore ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

3 ore ago

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

6 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

8 ore ago