Politica

Nicolae Robu iar “uită” de îngheaţă apele. Fostul primar îşi asumă paternitatea drumului de legătură la racordul de autostradă de la Giarmata

De noaptea minţii! Fostul primar Nicolae Robu pretinde că el este iniţiatorul proiectului de lărgire a drumului care face legătura între Timişoara şi descărcarea pe autostradă de la Giarmata. El afirmă că i-a împărtăşit această “iniţiativă” fostului preşedinte al CJ Timiş, Călin Dobra. În realitate, proiectul a fost iniuţiat de Sorin Grindeanu, pe când era preşedinte al CJ Timiş. Pănă a ajunge Dobra în locul său, existau deja o hotărâre CJ în acest sens şi două hotărâri ale consiliilor locale din  Dumbrăviţa şi Giarmata. Mai mult, deja se începuseră exproprierile şi, culmea, un mare opozant al proiectului era un prieten al lui Robu. Probabil Robu însă “n-a ştiut nimic” din toate acestea când a devenit “iniţiator”.

Fostul primar al Timişoarei Nicolae Robu suferă din nou de o “amnezie” de îngheaţă apele Amazonului, afirmând că el a fost iniţiatorul lărgirii drumului care leagă Timişoara de descărcarea pe autostradă de la Giarmata.

“Apropo de rea-credinţă. Astăzi am aflat de la preşedintele Consiliului Judeţean, dl Alin Nica, am aflat că stâlpii nu au fost predaţi aşa cum s-a spus, ci se pun tot felul de condiţii să mai circule troleibuzele (…) Eu susţin acest proiect nu doar fiindcă sunt iniţiatorul acestuia. Iar o sară unii să spună: “Şi aici pretinde Robu!”. Păi, da. Asta e realiatea. Ăsta e adevărul. Eu i-am propus preşedintelui Consiliului Judeţean de atunci, dl. Călin Dobra, să facem această lucrare, un  racord la autostradă, pe bază de parteneriat, cu bani de la bugetele noastre, ale Primăriei Timişoara şi Consiliului Judeţean, un parteneriat care era capabil să facă rapid de tot un astfel de drum. Preşedintele Dobra nu a vrut decât varianta cu fonduri europene. I-am spus că fondurile europene pot fi folosite în alte scopuri şi aici să folosim bani de la bugetele noastre, pentru că nu sunt cum cred unii, fără număr, fondurile europene. Şi ţin la acest proiect nu atât pentru faptul că am fost iniţiatorul lui, ci pentru că este extrem de util”, a afirmat Robu în timpul unei discuţii pe care a avut-o cu fanii pe pagina sa de Facebook.

Adevărul despre acest drum este că a fost iniţiat de actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, în scurta perioadă în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean, până a fi numit premier. Proiectul a fost votat pe 31 august 2016 în Consiliul Judeţean. Pe 28 octombrie este votat în consiliile locale din Dumbrăviţa şi Giarmata.

În acea perioadă s-a făcut şi un proiect care a fost depus pentru finanţare europeană. Este adevărat, proiectul a fost modificat după ce Călin Dobra a ajuns preşedinte al CJ Timiş, probabil, şi fiindcă acesta nu dorea să apară numele lui Grindeanu pe el. (La acea vreme Grindeanu ajunsese persoană non grata în PSD-ul lui Liviu Dragnea.) Mai mult, în perioada în care Grindeanu era lider CJ Timiş au demarat efectiv exproprierile pentru acest drum.

Şi mai mult, printre cei care s-au împotrivit lărgirii drumului se număra un apropiat al lui Robu, consilierul judeţean PNL Adrian Păşcuţă, care a avut o primă intervenţie în acest sens în august 2016. Adică cu o jumătate de an înainte de a-i veni lui Robu “ideea” şi a-i  expune lui Dobra “iniţiativa”, ultimul ajungând preşedinte al CJ Timiş la mijlocul lui ianuarie 2017.

E arhicunoscut că Robu şi-a asumat mai toate proiectele sau ideile de proiecte din Timişoara ultimilor 20 de ani, dar în acerst caz lucrurile sunt atât de flagrante, existând nenumărate documente, încât întrec imaginaţia oricărui… mitoman.

Dacă va fi lăsat să fabuleze în halul acsta, nu este exclus ca Robu să afirme că el a fost şi iniţiatorul ridicării Castelului Huniade, convingându-l personal pe Iancu de Hunedoara să-l construiască.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

33 de minute ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

43 de minute ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

48 de minute ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

O oră ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

2 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

3 ore ago