Primăria Timişoara

Primăria Timișoara a găsit soluția ideală pentru administrarea cimitirelor: le dă pe mâna Horticultura SA

Societatea de spații verzi a Primăriei Timișoara, Horticultura SA, primește în administrare două dintre cimitirele orașului, pentru următorii cinci ani. Este vorba despre cele din Calea Șagului și de pe strada Rusu Șirianu. Municipalitatea nu e la prima încercare de a scăpa de managementul privat al cimitirelor, a mai încercat aceasta, atunci când a propus înființarea unei societăți comerciale, special pentru aceasta, dar, până la urmă, a renunțat la idee.

Până în prezent, administrarea cimitirelor din municipiu a fost concesionată către operatori privați. Primăria spune că Horticultura ar fi un operator economic specializat pentru efectuarea acestor activități.

Mulți timișoreni s-au arătat nemulțumiți de modul deficitar au fost întreținute cimitirele. Am simțit de fiecare dată același lucru și sunt hotărât să schimbăm situația. Am ales această variantă, tocmai ca să putem îngriji cum se cuvine locurile de veci ale timișorenilor. Horticultura, compania municipală, a trecut în ultimul an și jumătate printr-un proces larg de reformă și modernizare. Rezultatele se văd în parcurile și zonele verzi îngrijite de aceasta. Consider acum că este pregătită să facă față unei noi provocări și să readucă aceste două cimitire la un aspect civilizat și demn”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

De cealaltă parte, directorul societății amintite spune că predarea administrării cimitirelor căttre Horticultura este rezultatul bunei administrări a spațiilor verzi din zona centrală.

Administrarea parcurilor din zona centrală este o prioritate pentru noi, de la preluarea acestora. În urma rezultatelor bune obținute, ne asumăm o nouă provocare, aceea de a participa la acest proiect de preluare a două cimitire importante ale Timișoarei, în colaborare cu Primăria Timișoara”, a declarat Dan Rusu, directorul Horticultura.

Pentru ca ideea municipalității să prindă contur, aceasta trebuie să treacă și de votul Consiliului Local Timișoara, iar după aceea, Horticultura va avea ca sarcină obținerea tuturor avizelor și aprobărilor ce decurg din contractul de concesiune. De asemenea, în urma unui raport de expertiză, Horticultura va achita Primăriei Timișoara o redevență anuală de 150.400 de lei. În plus, se obligă să realizeze investiții de 110.000 de lei/an în cele două cimitire.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

38 de minute ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

3 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

4 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

5 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

5 ore ago