Administratie

Se repară drumul național spre Băile Hercurlane

 

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a emis ordinul de începere a lucrărilor de execuție la consolidarea DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane, pe sectorul aflat pe raza de administrare a Regionalei Timișoara, între km 89+700 și km 108+390.

Lucrările vor fi executate de către Asocierea formată din Trustul de Construcții DROBETA S.A. & CONREP S.A. & EXPLAN S.R.L. & REAL CONSTRUCT MANAGEMENT S.R.L. & TRANSPORT PUBLIC URBAN DROBETA S.A. Valoarea totală a lucrărilor ce se vor executa este de 72.893.210,99 lei, fără TVA.

Principalele lucrări care se vor executa sunt înlocuirea structurii rutiere existente, realizarea de ziduri de sprijin, lucrări pentru protejarea taluzului, executarea rigolelor, drenuri pentru eliminarea apei, decolmatări, înlocuire sau reparații la podeţe, amenajarea albiei amonte – aval, refacerea coronamentelor, lucrări la podurile de pe traseu, inclusiv hidroizolații, rosturi de dilatație, parapet, trotuare etc. Durata contractului este de 18 luni, iar în total se vor face lucrări pe circa 18 kilometri, pe sectoarele pe care nu au fost făcute lucrări în anii anteriori.

DN 67D este administrat, până la km 89+700 de D.R.D.P. Craiova.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

9 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

12 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

13 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

13 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

13 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

13 ore ago