Economic

Sorin Grindeanu anunță rezilierea contractului cu Todini pentru execuția noului drum de legătură DN 69 – A1

Contractul pentru realizarea celor zece kilometri de drum care să lege DN 69, bifurcația spre Sânandrei, și noul nod de urcare pe autostrada A1, de lângă Covaci, a fost reziliat, a anunțat, marți, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Italienii de la Todini, companie cu acționariat chinez, nu au reușit să realizeze un progres de minim bun simț pe șantier, așa că au rămas fără contract. Urmează o nouă licitație.

Inevitabilul s-a produs și șantierul aproape părăsit de noul drum de legătură dintre DN 69 și A1 a rămas fără constructor. Din păcate, Timișoara se află la cea de a doua pățanie de acest fel, după rezilierea de pe Centura Sud.

”Răbdarea a ajuns la capăt, reziliem contractul. Modul în care au gestionat această lucrare nu poate fi acceptat Au făcut progres de la începutul anului, 5 – 6%. Este un lucru pe care nu îl putem accepta. Nu sunt adeptul rezilierii contractelor că nu e treaba unui ministru să facă lucrul acesta. Dar atunci când lucrurile nu merg, trebuie să iei decizii”, a declarat Sorin Grindeanu, prezent la Timișoara.

Oficialul nu își explică de ce firma executantă nu a reușit să ducă la final un șantier relativ ușor, fără niciun fele de probleme de relief, cu o lungime a șoselei ușor rezolvabilă.

”Vin de pe șantiere unde sunt lucrări foarte grele. Astăzi am fost pe autostrada Transilvania, am văzut două loturi care cred eu că sunt cele mai grele din țară în acest moment, de la Nădășel la Poarta Sălajului unde se lucrează extraordinar de greu pentru că o iau la vale dealurile, dar se lucrează, e o mobilizare exemplară acolo, cu pasaje, cu poduri. Aici e drum drept de vreo 10 kilometri care nu trece niciun râu, nimic deosebit, dar domnii aceștia nu au fost în stare să se mobilizeze. Deci s-a terminat, se reziliază contractul, asta este”, a mai declarat Grindeanu.

Soluția de rezolvare a problemei este organizarea rapidă a unei noi licitații și stabilirea unei noi firme care să preia șantierul și să ducă la final lucrările rămase neexecutate.

”O să încercăm să intrăm pe o procedură rapidă astfel încât să avem foarte repede un constructor”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Se speră ca în maxim șase luni să avem o nouă licitație și un nou constructor.

Durata de execuţie a contractului, semnat în ianuarie 2021, era de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor. Astfel, termenul de finalizare ar fi trebuit să fie martie 2023, însă a fost prelungit.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

38 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

21 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago