Administratie

CNAIR cere bani pe un proiect de finanțare militar și civil pentru ultimii kilometri din autostrada Timișoara – Serbia

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vrea să obțină fonduri printr-un program de finanțare special, pentru a asigura finanțarea ultimului sector de autostradă, din traseul care ar lega Timișoara de Serbia, spre Belgrad. Este vorba de un program special, care susține realizarea de drumuri cu dublu rol, militar și civil, în cadrul acestuia jumătate din bani pentru cei 2,1 kilometri de autostradă ar veni de la Uniunea Europeană.

Drumul respectiv ar lega capătul autostrăzii A9, Timișoara – Moravița, de granița cu Serbia și de aici cu autostrada din partea sârbă. Sunt 2,1 kilometri de autostradă, iar finanțarea este solicitată printr-un program de mobilitate militară. Suma totală necesară ar fi de 266 de milioane de euro, iar proiectul include trei poduri, un nod rutier, respectiv vama cu Serbia și facilitățile din cadrul acesteia.

CNAIR a depus, pe 20 septembrie, Aplicatia de Finanțare pentru proiectul „Proiectare și execuție Autostrada Timișoara – Moravița- Sector graniță” în vederea obținerii unui grant alocat prin prin CEF-T-202-MILMOB —LUCRARI (CEF 2 Transport – Adaptarea retelei rutiere TEN – T la utilizarea duală civilă – apărare; Pachetul Mobilitate Militară). CEF 2 – Pachetul de mobilitate militară promovează acțiuni care contribuie la adaptarea infrastructurii de transport pentru a permite deplasarea trupelor și echipamentelor militare.

Obiectivul general al proiectului este: construirea unei noi infrastructuri de transport amplasate pe rețeaua TEN-T din România, precum și a conexiunii transfrontaliere dintre România și Serbia, pentru a asigura un trafic rutier fluid și o stare tehnică corespunzătoare, în conformitate cu cu reglementările în vigoare, conform CNAIR.

Obiectivul specific al proiectului este: construirea unei autostrăzi cu 2×2 benzi de circulație, conform prezentului formular de cerere, parte a Rețelei Centrale TEN-T, pentru utilizarea dublă a infrastructurii de transport, în scopul îmbunătățirii atât a mobilității civile, cât și a celor militare.

Conform proiectului, alături de autostradă s-ar finanța realizarea a trei poduri, a unui nod rutier, un centru de întreținere și punctul de frontieră, care va ocupa 29 de hectare. Suma necesară investiției este de 266,58 de milioane, fondurile europene urmând să acopere 133,29 de milioane de euro din total.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

6 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

9 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

12 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

13 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

13 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

13 ore ago