În această săptămână, în Iulius Town se vor întâlni, în cadrul Timișoara Fashion Week, peste 20 de designer naționali și internaționali, care își vor prezenta colecțiile de sezon. Evenimentul a ajuns la cea de-a 8-a ediție, iar anul acesta tema „Sport Fashion” îi provoacă pe stiliști să îmbine arta cu sportul, în creațiile unicat pe care le puteți admira pe podiumul din zona parcării VIP UBC3 de la Iulius Town. Participarea la eveniment este gratuită, fiind necesară doar înscrierea.
Timp de două zile, Iulius Town va deveni epicentrul creativității stilistice. Miercuri și joi, 27 – 28 septembrie 2023, de la ora 19.00, în parcarea VIP UBC3 se va regăsi catwalk-ul pe care vor fi prezentate colecțiile celor peste 20 de designeri participanți la Timișoara Fashion Week. Anul acesta organizatorii au propus o tematică inedită, prin care promovează un stil de viață activ și sănătos – „Sport Fashion”.
Participarea la eveniment este gratuită și se face pe bază de invitație, ce poate fi obținută online. Locurile sunt limitate, iar persoanele interesate trebuie să trimită un e-mail la adresa: invitatie@tmfashionweek.ro , unde să menționeze: numele, prenumele, numărul de telefon și data prezenței la eveniment (27 sau 28 septembrie). Dress code-ul evenimentului este sport (fashion sport).
Miercuri, în prima zi a evenimentului, modelele vor defila, pe scena din zona parcării VIP UBC3 a Iulius Town, în creațiile designerilor: Tudor Halațiu, Funkers, Ionuț Răzvan, DADA Swim, Fashion Drop, Carolina Design, Karra Launi, Alludee, Atelier Mirabel, Moto Fashion, Alexandra Crista și Beatrice Ungureanu. Timișoara Fashion Week continuă și joi când vor fi prezentate colecțiile create de: Essa, Teodora Dolga, Atelier Mirabel, L`atelier Ioana Călin, Vanesa Ursu, AK highlighted by Adelin Kotrong, Moto Fashion, Leonard Collection, Andreea Kovacs, Dafinita Buzdugan, Mihnea Covaci și Felix Ramiro.
La Timișoara Fashion Week vor participa și invitații speciali: Ana Maria Prodan, Dorian Popa, Marius Niculae, Tudor Halațiu și Miquel Ramiro.
Evenimentul va fi prezentat de Cosmina Păsărin. Timișoara Fashion Week este organizat de event planner-ul Rodica Costea și susținut de Consiliul Județean Timiș, Cupio și Iulius Town Timișoara.
Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…
Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…
Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…
La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…
Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…