timisoara de sus
Miercuri, 27 septembrie, Primăria Timişoara va organiza, începând cu ora 17.00, în Sala de Consiliu, o consultare publică privind noul Plan Urbanistic General (PUG). Noul PUG vine la o distanţă de 21 de ani de la vechiul plan.
După 21 de ani, 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐮𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐏𝐥𝐚𝐧 𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜 𝐆𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 (PUG), ultimul fiind aprobat în 2002. De atunci el a fost extins de mai multe ori, ultimul termen de valabilitate fiind decembrie 2023. După ce la începutul lunii august, noul PUG a devenit public, miercuri, 17 septembrie, va fi organizată o cosultare publică pe marginea acestuia, în 𝐬𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮 𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦ă𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐓𝐢𝐦𝐢ş𝐨𝐚𝐫𝐚, începând cu ora 17.00.
Noul Plan Urbanistic General stabilește:
-regulile de urbanism pentru întregul oraș;
-direcțiile majore de dezvoltare armonioasă, coerentă și durabilă ale Timișoarei.
“Printre obiectivele principale ale noului PUG se numără corectarea reglementărilor anterioare, care fie au fost insuficiente, fie au dus la o dezvoltare necorelată și lipsită de armonie. Dacă doriți să transmiteți 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝐬𝐮𝐠𝐞𝐬𝐭𝐢𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐨𝐩𝐢𝐧𝐢𝐢 cu valoare de recomandare, precum şi inteţia de a participa la şedinţă și a lua cuvântul, vă rugăm să o contactați pe colega noastră la adresa de e-mail: 𝐜𝐚𝐦𝐞𝐥𝐢𝐚.𝐜𝐫𝐢𝐬𝐚𝐧@𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐢𝐚𝐭𝐦.𝐫𝐨. 𝐓𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚ă 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐𝟔 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟐:𝟎𝟎”, au transmis reprezewntanbţii municviplaităţii.
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…