Sport

Acum se va vedea valoarea: Steaua – SCM USV Timişoara în semifinalele Cupei la rugby

După un campionat mai degrabă nereuşit decât reuşit până acum, SCM USV Timişoara dă un prim examen final, în semifinalele Cupei, unde o va întâlni în Ghencea, pe Steaua.

Aşadar, cele două echipe, finaliste sezonul precedent se întâlnesc în semifinală jucată într-o singură manşă, sâmbătă, de la ora 11.

„Necesar sau nu, trebuie să amintesc că urmează perioada în care ni se va da nota pentru întreg anul. Un prim test este această semifinală împotriva Stelei pe care trebuie să o câștigăm. Vom vedea cine s-a adaptat mai bine acestei perioade în care echipa națională a fost prioritate și a fost normal să fie așa. Ca în orice meci, echipa care va greși mai puțin va avea de câștigat”, spune Valentin Calafeteanu, antrenor principal SCM USV Timișoara.

Jucătorii care au reprezentat România la Cupa Mondială s-au întors la pregătiri de săptămâna trecută. Marius Simionescu, Gabriel Rupanu, Alin Conache, Vlad Neculau, Tevita Manumua, Alexandru Bucur și Mihăiță Lazăr au făcut joncțiunea cu colegii lor.

„Mă bucur că am revenit la echipa de club și sper să terminăm anul foarte bine. Avem mult de lucrat împreună. Am fost atât timp plecați cei de la lot încât trebuie să reînvățăm codurile de aici. Steaua are atuurile sale pe treisferturi, noi suntem foarte buni pe grămadă, dar o să avem surprize pentru ei și pe treisferturi”, spune Marius Simionescu, fundașul echipei.

Partida Steaua – SCM Timișoara poate fi urmărită la Rugby TV.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

9 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

11 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

15 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

15 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

16 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

16 ore ago