Senatorul USR de Timiş Raoul Trifan acuză actuala coaliţie aflată la putere şi AUR că n-au făcut nimic în privinţa pensiilor speciale. Singura schimbare este că magistraţii se vor pensiona la vârsta de 60 de ani, dar asta peste… 40 de ani.
Senatul a adoptat miercuri, cu o largă majoritate, modificările la legea pensiilor speciale, pentru punerea în acord cu decizia CCR. Au fost 89 de voturi pentru, 16 împotrivă şi o abţinere. Ce s-a schimbat? Magistrații se vor pensiona la 60 de ani abia din 2062! Singurii care au protestat în faţa acestei mascarade au fost senatorii USR.
“PSD, PNL și AUR au “rezolvat”, din nou, pensiile speciale. Principala schimbare față de varianta precedentă care nu tăia nicio pensie specială: magistrații se vor pensiona la 60 de ani. Începând cu 2062. USR a fost singurul partid care s-a opus, în Senat, acestei mascarade”, a afirmat senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan
Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind decizională. Votul finnal a fost stabilit pentru luni, 16 octombrie, la ora 17.00.
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…
Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…
Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…
Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…
Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri…
În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…