Sport

Rezultate excelente pentru sportivii din Ghiroda, la competiţii importante

Sfârșitul săptămânii a fost unul remarcabil pentru sportivii clubului CSC Ghiroda și Giarmata Vii de la secțiile de kempo și dans sportiv.

Jasmina Ciocoiu se întoarce din Turcia, de la Campionatul European de Kempo desfășurat între 7-14 octombrie, cu trei titluri de vicecampioană europeană! Sportivas-a clasat la toate cele trei probe la care a participat pe a doua treaptă a podiumului european. Jasmina a luptat la proba Submission, categoria 65 kg – seniori, iar la probele de Semi-Kempo și Full-Kempo, la categoria 60 kg – seniori.

„A fost greu, dar greu nu înseamnă imposibil. Sunt foarte onorată că am putut participa la o competiție așa de importantă pentru cariera mea! Mă întorc acasă cu trei titluri de vicecampioană! Mulțumesc în primul rând Clubului Sportiv Comunal Ghiroda și Giarmata Vii, echipei mele, și nu în ultimul rând antrenorilor și părinților mei!”, Jasmina Ciocoiu.

În 14-15 octombrie a avut loc Cupa României la Dans Sportiv, în cadrul Ghiroda Dance Festival, la Complex Senator. Cupa la categoria Adulți Latino, a rămas acasă prin perechea noastră de dansatori, Alexandru Miculescu și Andra Păcurar, care s-a clasat pe locul 1. Cupa României la Dans Sportiv este unul dintre cele mai importante evenimente anuale și toamna aceasta clubul timişean l-a organizat alături de Federația Română de Dans Sportiv. Au fost peste 400 de sportivi din toată țara, dar şi campionii mondiali din 2022 de la categoria de tineret standard, Șerban Clit și Aurora Gioncada. Arbitrii cu pedigree au fost şi ei prezenţi, Mihai Petre, Marton Somodi, Horia Preda sau Diana Miron.

„Au fost două zile foarte reușite la Cupa României. Atmosfera a fost foarte plăcută și feedback-ul colegilor mei a fost unul extrem de pozitiv. Suntem foarte fericiți de faptul că am putut să organizăm un eveniment atât de frumos și, în același timp, să obținem victoria acasă. Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea și în susținerea competiției. Acest nivel de organizare nu ar fi fost posibil fără ajutorul autorităților, clubului CSC Ghiroda și Giarmata Vii, voluntarilor și participanților care au venit să concureze. Sperăm ca Ghiroda Dance Festival să rămână un eveniment anual, în care să avem ocazia de a oferi un spectacol comunității din Ghiroda”, ne-a declarat Alexandru Miculescu. Proiectul este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

32 de secunde ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

24 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago