Partidul ultraextremist şi pro-putinist SOS România vrea să primească pentru filiala locală un sediu gratuit de la Primăria Timişoara. Cererea în acest sens a fost depusă de o fostă angajată a municipalităţii, Mirela Toc, care a fost demisă din primărie.
Recent constituită, filiala Timişoara a SOS România, formaţiunea extremistă condusă la nivel naţional de circara Diana Şoşoacă a făcut o cerere oficială pentru a primi un sediu în Timişoara. Solicitarea a fost semnată de o „revoluţionară” locală, Mirela Toc. Fostă angajată a Primăriei Timişoara, aceasta a fost dată afară din instituţie, în luna iulie, după ce Comisia de Disciplină a emis raportul final în care se constata că “pe parcursul procesului de sancționare, funcționarul a primit măsuri disciplinare din ce în ce mai severe, însă nu a manifestat nicio intenție de a-și schimba comportamentul”. Apărată de sindicatul lui Tiberiu Negrei, Toc a dat în judecată Primăria Timişoara pierzând până acum două cauze.
Acum se pare că şi-a descoperit valenţe politice, alături de Diana Şoşoacă, iubitoarea de deplasări la Ambasda Rusiei. Nu este prima dată când Toc se implşică în politică. A încercat să intre în USR, dar a fost respinsă. A fost acceptată totuşi în PLUS, dar în momenbtul fuziunii, cei din USR le-au cerut celor din PLUS să nu vină cu membri respinşi de USR-işti.
Potrivit legislaţiei, doar partidele parlamentare au dreptul la sedii din partea primăriilor, dar nu este o obligaţie. De exemplu, AUR a făcut o astfel de solicitare, aprobată de primarul Dominic Fritz, dar respinsă în Consiliul Local. A fost de altfel singurul proiect al primarului respins de consilieri. Ca atare, e uşor de anticipat ceea ce se va întâmpla cu solicitarea Mirelei Toc şi a SOS Şoşoacă.
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…