Administratie

Timpark, pus să imagineze schimbarea totală a zonei Piața 700. Costul proiectării ajunge la 650.000 de lei

Serviciul Timpark care se ocupă de managementul spațiului folosit pentru parcare publică în Timișoara, se apucă de un nou proiect de modificare semnificativă a unei zone din oraș. Dacă cea pentru care a plătit deja o grămadă de bani, vizată fiind zona străzilor Carol Telbisz – Proclamația Timișoara, nu se mai știe nimic, acum pornește o inițiativă similară pentru o altă zonă centrală, Piața 700.

Pe SEAP a fost urcată licitația pentru Servicii de proiectare pentru obiectivul de investiții „Reorganizare parcări și spațiu public Piața 700 (DALI+PT+DDE+AT)”, iar solicitant este Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice Din Municipiul Timișoara – Timpark. Suma alocată este una semnificativă, este vorba de aproape 650.000 de lei.

Zona vizată este una mai amplă și nu include doar zona pieței. Aceasta se află la limita vestică a cartierului Cetate şi ”prezintă o complexitate urbană deosebită prin suprapunerea arhitecturală dintre vechile ruine ale Cetăţii Timişoara, ţesutul dezvoltat în secolul XX şi dezvoltări contemporane ce susţin stilul de viaţă şi economia din prezent”, se spune în caietul de licitație.

Complementar, zona are o importantă funcţiune de tranzit multimodal (tramvai, autobuze, taxi, velo, auto) şi o activitate economică ridicată susţinută de pieţele de legume şi flori din apropriere. Străzile incluse în propunerea de reconfigurare şi reamenajare au o importanţă deosebită pentru estetica şi funcţionarea zonei Piaţa 700 ca un întreg. Serviciile oferite în această zonă şi potenţialul turistic, precum şi utilizarea zilnică de către locuitorii oraşului necesită creşterea calităţii infrastructurii şi modernizarea acesteia.

Problemele identificate în zonă sunt generate de degradarea materialelor folosite pentru amenajare, utilizarea ineficientă a spaţiului pentru carosabil şi trotuar, obstacole generate de infrastructură scoasă din uz, accesibilitate greoaie la staţiile de transport public.

Prin acest proiect ar urma să se modifice mult mai mult decât spațiul de parcare aflat în administrarea Telpark, semn că municipalitatea folosește acest serviciu public la mult mai mult decât managementul spațiilor de parcare.

Investiţia va asigura: reabilitarea, modernizarea şi reorganizarea spaţiilor publice urbane (zone pietonale, zone destinate traficului auto şi parcărilor) prin reconsiderarea modalităţilor de utilizare a acestora descongestionând circulaţia, crearea de noi spaţii verzi — intervenţii menite să crească calitatea vieţii cetăţenilor Timişoarei. Punerea în valoare a zonei din punct de vedere al spaţiului public, turistic şi comercial, vor fi realizate printr-un concept unitar de dezvoltare, original din punct de vedere arhitectural, prietenos cu mediu, determinând un stil de viaţă sănătos al cetăţenilor şi al turiştilor care vizitează zona reconfigurată; o administrare mai bună a domeniului public din zona de intervenţie (smart city interventions printr-o corelare a intervenţiilor asupra infrastructurii publice, spaţiului verde, tehnologii inteligente); punerea în valoare a potenţialului istoric şi arhitectural al clădirilor, implicit a turismului din zonă dezvoltarea şi stimularea activităţii economice prin încurajarea deschiderii structurilor de afaceri în zona de intervenţie vizată”, se spune în tematica anunțului de licitație.

Un proiect similar, rămas fără obiect

Timpark s-a mai apucat de un asemenea proiect similar, de schimbare a situației unei zone de mari dimensiuni și în trecut, vizând reorganizarea zonei care include străzile Telbisz și Proclamația de la Timișoara https://debanat.ro/2022/06/timpark-vrea-sa-schimbe-circulatia-rutiera-in-zona-magazinului-bega-strada-pacha-ar-urma-sa-devina-pietonala_371097.html. A fost, la fel, făcută licitație pentru proiectare, iar câștigătoare a fost societatea care s-a ocupat de Planul Urbanistic General, încă neaprobat, al Timișoarei, dar și de alte lucrări. De altfel, anunțul de licitație actual pare a fi unul copiat aproape motamo după cel de la Proclamația de la Timișoara. Deocamdată nu am văzut absolut nicio concretizare a acelei licitații.

Similar, în aceeași zonă, tot Timpark a mai făcut încă un asemenea proiect, pentru strada Augustin Pacha, tot fără alte efecte. Totodată, în spatele magazinului Bega a fost lansată o licitație pentru o parcare supraetajată pe terenul recuperat de la grupul care deține acel magazin. Aici a fost pornită licitația pentru studiul de fezabilitate, dar a fost anulată licitația pentru că ”abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibila încheierea contractului”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Piedone, Dominic Fritz și-un primar din Crans Montana

Când într-o noapte la clubul Colectiv din București au murit 64 de persoane în urma…

O oră ago

CSC Dumbrăvița începe de luni pregătirea pentru salvare

Singura divizionară secundă din Timiș - CSC Dumbrăvița - își va începe pregătirea de iarnă…

19 ore ago

Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional…

20 de ore ago

SCM Politehnica a dat de pământ cu SCMU Craiova la baschet

O prestație defensivă de excepție și coșuri din toate pozițiile pentru echipa de baschet a…

22 de ore ago

Cod Galben de ger în judeţul Timiş. Va fi în continuare foarte frig până marţi

Pentru judeţul Timiş este în vigoare Cod Galben de ger în cu temperaturi maxime deosebit…

22 de ore ago

9.000 de daruri, mii de zâmbete și o rețea de oameni care cred în bine – implicarea Asociatiei Socioculturale Sam’s Friends

Într-o lume în care diferențele sociale se adâncesc, iar accesul la resurse nu este egal…

o zi ago