Primăria Timişoara

Un pas mic pentru un vis mare. Proiectul unei parcări supraetajate în zona Gării de Nord are executant pentru studiu de fezabilitate

Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea unui pas mic, dar necesar, pentru ridicarea unei parcări supraetajate cu 150 de locuri, în zona Gării de Nord. Este vorba de licitația pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate aferent parcării. Contractul a fost atribuit unei firme care pare a fi una ”sănătoasă”, are o cifră de afaceri de peste zece milioane de lei și 45 de angajați.

Viitoarea parcare ar urma să aibă parter, două etaje și terasă circulabilă. Investiția va fi realizată în spatele blocurilor de pe bulevardul General Ion Dragalina și de pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, unde se află mai multe garaje. Numărul estimat al locurilor de parcare nou create este de 150, însă acesta poate crește în funcție de scenariile de mobilare permise de teren.

Este un proiect ambițios, un răspuns la nevoia tot mai mare de locuri de parcare. Nu dorim însă să ajungem să sacrificăm spațiile verzi și trotuarele pentru a face loc autoturismelor, ci să le eliberăm. Din aceste motive, în zona Gării de Nord vom demola garajele dintr-un cvartal de blocuri pentru a construi o parcare cu parter, două etaje și terasă circulabilă. Mai avem în lucru, în diverse etape, parcările etajate din zona Spitalului de Copii, Dacia, în spatele magazinului Bega și în zona Calea Buziașului„, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția nu se limitează doar la construirea unei parcări multietajate, ci vizează o revitalizare a zonei în beneficiul comunității. Astfel, proiectul include amenajări care să permită accesul la parcare, locuri de joacă pentru copii, spații verzi, rastele pentru biciclete și iluminat public.

Iar dacă cei de la CFR fac o piațetă nouă în fața gării, și Primăria Timișoara are în curs de elaborare documentația pentru a reabilita piațeta aflată vis-a-vis de Gara de Nord.

Vom îmbunătăți prima impresie a orașului pentru cei care ajung cu trenul și răspundem, totodată, solicitărilor de la cetățenii din zonă, care a fost neglijată ani de zile. Vom amenaja piațeta, vom repara trotuarele de pe Dragalina și vor amenaja locuri de parcare la nivel în spatele blocurilor, astfel încât să nu mai avem mașini pe trotuare. Cablurile aeriene vor trece în subteran, asfaltul va fi înlocuit parțial cu dale de beton, iar stația de taxi va fi mutată câțiva metri, pentru a face loc unei zone de relaxare umbrite. Aici vor fi amplasate bănci, stații de transport noi, arbori și spații verzi. La trecerile de la intersecție și în stație va fi introdus un covor tactil„, a mai declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Valoarea contractului de proiectare a parcării multietajate este de 192.547,95 lei (TVA inclus), iar finanțarea este asigurată din bugetul TimPark. Câștigătorul licitației este Arcadia AEN Architecture & PM SRL, care are la dispoziție 165 zile calendaristice din momentul încheierii contractului pentru predarea tuturor documentațiilor. Dacă toate procedurile decurg normal, construcția propriu-zisă începe în a doua parte a anului viitor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

6 ore ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

6 ore ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

6 ore ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

6 ore ago

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

10 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

11 ore ago