Politica

Alin Nica anunță: foștii membri excluși din PNL Timiș rămân excluși

Membrii PNL Timiș excluși în mandatul lui Alin Nica nu vor intra înapoi în partid, spune acesta. Ei au fost dați afară pe drept și rămân excluși, subliniază liderul liberalilor timișeni.

După plecarea lui Nicolae Robu din funcția de președinte al PNL Timiș, sucursala locală a partidului a trecut prin vremuri mai tulburi, în urma cărora mai mulți membri marcanți au fost dați afară. Acum, deși a acceptat candidatura unuia dintre foștii săi adversari ”duri”, Alin Nica nu e la fel de permisiv și la adresa celor excluși. Cap de listă ar putea fi considerați primarul din Deta, Petru Roman, și Alin Popoviciu.

”Toți cei pe care i-am expus, atâta timp cât sunt președinte de filială, i-am exclus, justificat și dovedit, fie pentru comportament. Cei care s-au comportat, să zicem, în neconformitate cu principiile și valorile liberale, fie din alte puncte de vedere pe care le-am exprimat la momentele respective, nu vor fi reprimiți în Partidul Național Liberal. Am spus că trebuie făcută o curățenie în 2020 legat de anumite aspecte semnalate și de presă, dar și de membrii din Partidul Național Liberal, a unor colegi care n-au avut o conduită care să fie favorabilă acțiunilor PNL Timiș și m-am ținut de cuvânt”, a declarat Nica.

Totuși, el spune că nu va impune niciodată altui membru de partid să gândească la fel ca și el.

”Dacă vreți ca PNL să fie un partid de unanimități vă dezamăgesc, nu a fost niciodată, nu este și nu va fi. Nu pot să le cenzurez colegilor mei dreptul de a gândi altfel decât mine”, a mai declarat Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

3 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

6 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

6 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

6 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

7 ore ago