Social

Şase victime transportate la spital, după greşeala impardonabilă a unui şofer

Două familii trec prin clipe grele după un accident ce a avut loc în Timiş, din cauza unei manevre greşite a unui şofer.

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a condus miercuri seara un autoturism pe DN 59 dinspre Timișoara înspre Jebel, pe banda 1, iar la un moment dat a efectuat manevra neregulamentară de întoarcere, fiind surprins și accidentat de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care venea pe banda 2, având aceeași direcție de deplasare.

În urma impactului au rezultat 6 victime, conducătorul auto în vârstă de 34 de ani, 2 băieți de 10 și 12 ani, pasageri ai autoturismului condus de acesta, iar din celălalt autoturism au fost răniți o femeie în vârstă de 28 de ani, o fetiță de 3 ani și un băiețel de 4 ani.

Persoanele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Bărbatul de 34 de ani este tatăl copiilor, iar în mașina cealaltă este o familie.

A fost alertat pentru acest eveniment rutier nedorit Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara și s-a dispus trimiterea la locul intervenției a unei autospeciale de primă intervenție si comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.

Foto: arhiva

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați

Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele…

5 ore ago

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

6 ore ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

6 ore ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

8 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

9 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

9 ore ago