Politica

Sorin Supuran: „Nu şase, sunt nouă primari care vor să plece din PNL la PSD”. Ultima încercare de puci, un fiasco

Unul dintre cei mai vechi membri ai PNL Timiş, Sorin Supuran, afirmă că are informaţii că nouă primari vor să părăsească filiala condusă de Alin Nica pentru a se alătura PSD. Supuran afirmă că aceştia au aşteptat o decizie la nivel naţional privind listele comune PSD – PNL, variantă care a picat la Sinaia. Tot la Sinaia a avut loc ultimul puci eşuat la adresa lui Alin Nica.  

Chiar dacă nu mai are nicio funcţie în partid, Sorin Supuran rămâne încă o voce influentă în PNL Timiş, numărându-se printre cei mai vechi membri ai organizaţiei. Ultima sa ieşire publică, din 2 noiembrie, prin care solicita demisia secretarului general al filialei, Dănuţ Groza, a produs multe valuri în PNL Timiş.

„Lucrurile nu merg cum trebuie în partid şi, după ce m-am consultat cu mai mulţi colegi, a reieşit concluzia că principala problemă este Dănuţ Groza. Din cauza lui sunt toate aceste scandaluri. Fiindcă nu există în partid armonie, înţelegere, ci doar conflicte”, argumenta Supuran pentru deBanat mesajul care a produs valuri în partid.

Mai mult, el afirmă că are date că nouă primari sunt pregătiţi să plece din PNL în PSD.

„Nu sunt şase primari cum se vorbeşte, sunt nouă primari care vor să plece. Aşteaptă doar o decizie de la nivel naţional dacă vor fi candidaţi comuni PSD-PNL”, spunea Supuran, săptămâna trecută, tot pentu deBanat.

La Sinaia, în weekend, PNL a decis însă să meargă la alegeri pe cont propriu, în pofida dorinţei tandemului Nicolae Ciucă – Lucian Bode de-a negocia liste comune cu PSD.

Tot în weekend, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, afirma că are discuţii cu 13 primari din alte partide care ar vrea să treacă la social-democraţi.

Nici Supuran şi nici Simonis nu au dat nume de primari care ar vrea să treacă la PSD. Dar trebuie spus că numărul primarilor nemulţumiţi din PNL Timişeste mult mai mic decât anul trecut. Mari disensiuni au rămas cu Claudiu Buciu, primarul de facto, dar demis al Lugojului, şi Petru Roman  din Deta. De asemenea, se mai vorbeşte de plecarea primarului din Topolovăţu Mare, Ovidiu Doţa.

De menţionat că Supuran, alături de Cosmin Tabără, şi-a anunat intenţia de-a intra în competiţia internă din PNL Timiş privind desemnarea candidatului la Primăria Timişoara. O competiţie internă anunţată de liderii PNL Timiş, dar la care s-a renunţat fără nicio explicaţie, pentru pupat toți Piața Endependenți alături de fostul primar Nicolae Robu.

Un nou puci eşuat. A fost şi ultimul

Pe de altă parte, o ultimă încercare de debarcare a lui Alin Nica din fruntea organizaţiei PNL Timiş a eşuat lamentabil la Sinaia. De altfel, vârf de lance al încercărilor de mazilire a lui Nica este un om din afara partidului, Alin Popoviciu, exclus din PNL, dar apropiat al lui Nicolae Robu, culmea,  noul prieten al lui… Nica. Popoviciu are intrare doar la Lucian Bode, secretarul general al PNL, în timp ce aproape toţi membrii Biroului Politic Naţional (BPN) sunt alături de Nica.

robu si popoviciu

Mai mult, şi mişcarea primarilor contestari din PNL Timiş s-a destrămat în momentul în care i s-a alăturat Popoviciu. Se întâmpla în urmă cu un an, la Lovrin, atunci când a vut loc ultima întâlnire a primarilor dizidenţi. Ca atare, zovonurile privind demiterea lui Nica din fruntea filialei au exact aceeaşi legătură cu realitatea ca cea dintre generalul Nicolae Ciucă cu liberalismul.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

5 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

7 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

7 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

11 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

11 ore ago