Economic

Zonele Cetate, Complex – Stadion și Aradului, cele mai căutate pentru închiriere în Timișoara

Timișoara rămâne orașul cu cea mai accesibilă piață a închirierilor de apartamente din România. Piața închirierilor de locuințe se menține puternică la nivel național, cu cerere la valori ridicate și prețuri ce urmează traiectoria ascendentă din ultima perioadă.

Majorări ale prețurilor au fost vizibile luna trecută, în principal, în cazul apartamentelor cu 2 și 3 camere din marile orașe, potrivit datelor analizate de Imobiliare.ro.

Bucureștiul a început, încă din luna septembrie, să rivalizeze la capitolul prețuri cu orașul Cluj-Napoca, cunoscut până nu de mult ca fiind cel mai costisitor pentru chiriași. Prețurile au stagnat la nivelul pieței din Brașov în luna octombrie, iar Constanța conduce în clasamentul celor mai semnificative majorări ale chiriilor într-un an. Iași și Timișoara se mențin orașe mai accesibile pentru cei care vor să se închirieze un apartament.

Segmentul chiriilor a continuat să fie vedeta pieței rezidențiale si în luna octombrie, după începerea anului universitar, iar acest lucru s-a întâmplat în contextul în care cererea a crescut și pentru apartamentele scoase la vânzare. Bucureștiul rivalizează cu Clujul în ceea ce privește prețurile practicate și își consolidează poziția de cel mai scump oraș pe segmentul apartamentelor mari unde chiria medie a ajuns la 675 euro”- spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Garsonierele din Timișoara puteau fi închiriate, luna trecută, cu o sumă medie de 230 euro/lună. Proprietarii solicitau 360 euro/lună pentru un apartament cu 2 camere, cu 10 euro în plus față de septembrie. Cei care au avut nevoie de un spațiu mai generos au scos din buzunar 420 euro/lună pentru o locuință cu 3 camere.

Zona Cetate, poziționată ultracentral, a fost cea mai scumpă din Timișoara în privința chiriilor solicitate pentru apartamente pe parcursul lunii octombrie. Persoanele interesate de închirierea unei locuințe aici trebuie să plătească, în medie, 450 euro/lună. Tipografilor o urmează în clasament, cu o chirie de 430 euro/lună.

Pentru un buget lunar de 400 de euro poți închiria un apartament în zonele Torontalului – Bucovina, Aradului sau Braytim, conform datelor centralizate de Imobiliare.ro.

Cei interesați de locuințe cât mai ieftine trebuie să-și îndrepte atenția spre zona Buziașului unde un apartament putea fi închiriat în octombrie, în medie, cu 280 euro/lună. Proprietăți la prețuri mai accesibile puteau fi găsite și în zonele Calea Șagului și Dâmbovița.

Interesul potențialilor chiriași s-a îndreptat spre zonele Cetate, Complex – Stadion și Aradului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

18 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

18 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago