Politica

Marcel Ciolacu l-a demis pe secretarul de stat care i-a descoperit impostura

Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcția de secretar de stat al  Secretariatului de stat pentru revoluționari. Dodu, fiu de erou martir al Revoluției din decembrie 1989, este cel care a solicitat reanalizarea documentului de revoluționar emis pe numele premierului. 

Se întâmplă în România! În iunie 2023, o comisie a Secretariatului de Stat pentru revoluţionari a reanalizat cazul „revoluționarului Ciolacu” și a decis – cu voturi de 4 la 1 – că preşedintele nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a fi beneficiarul unui certificat de „Luptător cu Rol Determinant”. Acest certificat înseamnă o indemnizație de 2020 de lei net pe lună, iar plăţile retroactive ar fi ajuns la 40.000 de euro. În pofida presiunilor exercitate asupra lui, Dodu a rezistat şi nu l-a confirmat pe Cioacu drept revoluţionar

“Revoluţionarul de Buzău” a dat în judecată Secretariatul de Stat condus de Dodu, secretariat aflat în subordinea lui Ciolacu. Primul termen în instanță este pe 11 ianuarie 2024. Până atunci, Ciolacu a scăpat Dodu, dându-l afară din funcţie. S-a întâmplat între Crăciun şi Revelion, o perioadă în care lumea este ocupată cu totul şi cu totul alte lucruri. Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Premierul a semnat și decizia prin care îl numește la conducerea Secretariatului pe Sever Romulus Stana. Acesta a fost consilierul fostului primarul de la Sectorul 6, Gabriel Mutu, președinte interimar al PSD București, iar în trecut a lucrat în calitate de consilier la ANSVSA. De asemenea, în anul 2019 a fost prefect al Capitalei.

Mihai Iulian Dodu a fost numit la conducerea Secretariatului de stat pentru revoluționari de către fostul premier Nicolae Ciucă. Recorder a tratat pe larg subiectul “revoluţionarului de Buzău”, Marcel Ciolacu AICI.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

39 de secunde ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

32 de minute ago

Valorificarea la maxim a potențialului canalului Bega. Prefectura elaborează o strategie pentru aceasta

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de…

O oră ago

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…

2 ore ago

Prefectul de Timiș nu e încântată să concedieze oameni: ”Nu e ușor, nu e plăcut, dar este o operație chirurgicală”

Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…

2 ore ago

AJF continuă semnarea de parteneriate pentru un viitor mai bun în sectorul juvenil

După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…

3 ore ago