Social

Marşul Eroilor ajunge la ediţia a 18-a! Druckeria strigă prezenţa şi omagiază eroii

Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, o prezență puternică în comunitatea locală încă din 2010, anunță organizarea tradiționalului Marș al Eroilor în data de 16 decembrie 2023, cu începere de la ora 18.00, în Piața Maria. Acest eveniment de amploare are loc în fiecare an pentru a aduce omagiu celor căzuți pentru libertate la Revoluția Română din decembrie 1989 și pentru a încuraja unitatea și respectul între locuitorii Timișoarei.

Marșul Eroilor inițiat de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria nu este doar o simplă parcurgere a unui traseu simbolic. Este un act solemn, plin de semnificație, ce reamintește participanților că fiecare pas înseamnă recunoștință față de cei care au sacrificat totul pentru libertatea noastră. Traseul include opriri la locuri încărcate de semnificație, precum Catedrala Mitropolitană, Opera Română, Memorialul Revoluției sau Cimitirul Eroilor.

„Dacă ne uităm istoria suntem condamnați să o repetăm. De aceea ținem aprinsă de 18 ani flacăra memoriei, în cinstea fraților, părinților sau surorilor noastre, cei care au făcut sacrificiul suprem în urmă cu 34 ani pentru ca tuturor să ne fie mai bine. Fiecare pas pe care îl facem pe acest traseu de trei kilometri ne îndeamnă să nu uităm și să luptăm pentru ceea ce avem: libertate. Așteptăm cu căldură alături de noi, la fel ca în fiecare an, oameni de toate vârstele. Adunarea este sâmbătă, 16 decembrie, la ora 18.00, în Piața Maria, loc simbolic în care nemulțumirile timișorenilor au răbufnit. Pornim apoi în jurul orei 18.30, preț de aproape 2 ore și jumătate, cu destinație finală Cimitirul Eroilor din Calea Aradului, acolo unde vom aprinde o lumânare și vom spune o rugăciune pentru cei care au murit sau au fost răniți în zilele acelui decembrie”, spun organizatorii.

Seara se încheie apoi alături de trupa timișoreană Imund și de artistul local de hip-hop Dani Tobe, la un concert memorabil dedicat Marșului Eroilor și Revoluției, ce va avea loc cu începere de la ora 21.00, tot sâmbătă, la Nemesis Art Club (Bastion).

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: druckeria

Recent Posts

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

55 de minute ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

13 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

13 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

15 ore ago