Politica

PNL Timiș pregătește noi racolări de primari de la adversari politici. Nica: ”Fiecare om își poate schimba convingerile politice”

PNL aduce în barca sa pe oricine dorește, dar trebuie să își dorească din convingere, nu din oportunism, spune Alin Nica, președintele liberalilor din Timiș, atunci când se gândește la înregimentarea de primari de pe la alte partide. PNL are putere de atracție, mai spune el, care atrage interes și din alte zone politice.

Omul își poate schimba opiniile politice, e de părere Alin Nica, în consecință, poate ajunge liberal și… dacă e de stânga.

”PNL-ul are proiectul său și oamenii săi, iar cine dorește să ni se alăture, evident că o pot face, așa cum am spus, nu din oportunism, ci din convingere. Iar puterea de atracție a unui partid cu o vechime de 148 de ani arată totuși că are capacitatea de a se adapta, de de a fi un partid modern, care poate să atragă interes și din alte zone politice sau de la alte partide, care, mă rog, nu mai pot constitui un vehicul politic articulat care să mulțumească membrii săi. Fiecare om își poate schimba anumite convingeri dacă ele nu mai sunt în consonanță cu valorile în care persoana respectivă crede”, este opinia lui Nica.

În aceste condiții, acapararea de noi primari, pe modelul Otelec, care deja a trecut în zona noii doctrine politice, și oficial din această săptămână, poate continua. La ușa PNL Timiș bat mai mulți edili în funcție, mai menționează liberalul. Deocamdată e secret cine vrea într-un partid, spune Nica. E parte a unei strategii!

”Sunt și mai mulți primari de la alte partide, nu doar de la PSD cu care suntem în discuții. Permiteți-mi să facem câte o conferință de presă de fiecare dată când avem ceva de comunicat și să nu vă devoalez chiar toate strategiile noastre politice de acțiune politică din viitorul apropiat sau mai îndepărtat”, a mai subliniat Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

36 de minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

5 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago