Etapa a 13-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin a programat în Sala Constantin Jude partida dintre SCM Timişara şi campioana UBT Cluj. După un meci pe care l-au condus de la început şi până la sfârşit, oaspeţii s-au impus categoric, 66-96.
Ardelenii au început cu un parţial de 9-2, dar bănăţenii au revenit la o posesie distanţă, însă prima secvenţă i-a găsit pe oaspeţi în avantaj, 17-23. Până la pauza mare bănăţenii au stat cât de cât aproape, dar începând cu sfertul 3 campioana a făcut legea. S-a terminat 66-96 într-un joc în care UBT Cluj a părut din alt eşalon.
Liderii învingătoarei au fost Bryce Jones (17 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive) şi Andrija Stipanovic (16 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive), iar de la gazde s-au evidenţiat Igor Kesar (14 puncte, 3 recuperări), Edward Petrescu (10 puncte), Luka Mitrovic (10 puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări) și Nikola Gajic (10 puncte, 5 recuperări).
Datorită acestui rezultat, oaspeții ajung la un bilanț de 11-0 în grupa A a Ligii Naționale. În schimb, gazdele au cinci victorii și șase înfrângeri.
În runda următoare, SCM Timișoara se va deplasa pe terenul lui CS Rapid București.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…