Politica

USR Timiş: Alin Nica cumpără susținerea în partid pe banii timișenilor

USR Timiş îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că a folosit banii instituţiei pentru a-şi consolida poziţia în PNL. Cei din USR arată că localitţile conduse de primari PNL sau care au anunţat că vor trece la PNL au primit mult mai mulţi bani decât restul UAT-urilor.

După PSD Timiş, şi cei din USR Timiş reclamă modul în care s-a făcut împărţirea banilor la Consiliul Judeţean pentru unităţile administrariv-teritoriale, respective strict pe criteriu politic.

“Faptul că Alin Nica se ceartă de o bună bucată de timp cu toată lumea nu mai e o noutate. S-a certat cu Nicolae Robu încă de dinainte de 2020, l-a marginalizat în partid, ca mai apoi să îl readucă din disperare pentru a-l nominaliza candidat la Primăria Timișoara, s-a certat cu Dominic Fritz, cu Alfred Simonis, cu Marilen Pirtea și proprii primari din partid. Acum a găsit soluția pentru a-și întări poziția în PNL, cumpără susținere cu banii timișenilor”, transmite USR Timiş printr-un comunicat de presă.

USR-iştii amintesc că plenul de luni al CJ Timiș a fost votat un proiect care împarte sumele defalcate din TVA și fondul la dispoziția CJT pentru unitățile administrativ-teritoriale pe anul 2023.

“Pe de-o parte, din sumele defalcate din TVA doar 37 de localități au primit fonduri, toate acestea fiind conduse de primari PNL, susținători ai lui Alin Nica, plus 3 primari din PRO România și PMP care și-au anunțat deja susținerea pentru Alin Nica. Pe de alta parte, din sumele din fondul la dispoziția Consiliului Județean pentru unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș, 66 de UAT-uri au primit fonduri, și aici făcându-se mari diferențe între primăriile susținătorilor lui Alin Nica și celelalte primării”, se continuă în comunicat

În total, în medie, primăriile susținătorilor lui Nica au primit aproximativ 90 mii de lei, iar cele ale oponenților, undeva la 10 mii de lei, arată cei din USR.

„PNL nu mai are nicio rușine în Timiș de a-și arăta adevăratele moravuri în fața alegătorilor. Suntem dezamăgiți de decăderea PNL atât la nivel național, cât și la nivel local, dar suntem siguri că timișenii văd acest lucru și îi vor taxa la alegerile de anul viitor.”, a declarat Vlad Șendroiu, liderul consilierilor județeni USR Timiș.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Antrenorul de primari. Reforma administrativă de la Simonis cetire

N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…

2 ore ago

Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend cu o ediţie aniversară

Sâmbătă şi duminică la Ghiroda se va desfăşura tradiţionalul Târg Apicol, ajuns la ediţia aniversară…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

16 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

17 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

19 ore ago