Administratie

Ca-n vestul sălbatic. Un timişorean şi-a extins curtea pe domeniul public pentru a-şi face… zonă de grătar

Un timişorean a achiziţionat, în 2004, un teren în zona Lipovei, şi-a ridicat o casă, iar pentru că suprafaţa pe care o deţinea i se părea prea mică a mai ocupat două parcele din domeniul public. Pe una dintre ele şi-a făcut un drum, iar pe alta… zonă de grătar. Abia luna trecută, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel, Primăria Timişoara a reuşit să-l evacueze pe individ şi să demoleze construcţiile ilegale.

Adrian Ştefan Meline a achiziționat terenul situat pe strada Martir Motohon din zona Lipovei în anul 2004. Ulterior şi-a construit şi o casă. Când a ridicat gardul de împrejmuire a proprietăţii a ocupat a și două terenuri aflate în proprietatea statului.

Pe una dintre aceste parcele, având 154 mp, a construit un drum de acces privat cu două intrări. Pe cealaltă parcelă, de 100 mp, pe care s-a împroprietărit cu de la sine putere, a făcut o zonă de grătare. În plus, 17 mp sunt folosiți pentru un punct termic, iar încă 100 mp sunt blocați între o serie de garaje și clădiri rezidențiale.

În iunie 2022, Primăria a emis un document intern prin care a identificat această acaparare de terenuri. În martie 2023, primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție pentru demolare, care a fost contestată în instanță de Melinte. Primăria a câștigat şi al Tribunalul Timiş şi la Curtea de Apel Timişoara, sentinţa definitivă fiind dată pe 14 decembrie 2023.

Astfel că imediat au început lucrările de demolare, acolo unde au fost şi surprinse fotografiile de mai jos.

Povestea de mai sus pare una destul de minoră. Dar se poate pune întrebarea câte astfel de cazuri mai sunt în Timişoara. Câte au fost posibile din cauza complicităţilor unor angajaţi ai primăriei sau/şi ai altor instituţii ale statului? Totuşi, jumătate din patrimoniul Timişoarei a intrat în timpul fostului primar pe mâna unui individ care a fost prins luând şpăgi prin cimitire. Pentru conformitate este vorba de Florin Răvăşilă, fost consilier personal şi un apropiat al fostului primar Nicolae Robu.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Surse: Gâlceavă în paradisul PNL Timiş între Ionuţ Gaiţă şi Alin Popoviciu. Cine e “Lăbuşul lui Simonis”?

Potrivit mai multor surse, o ceartă puternică ar fi avut loc în interiorul PNL Timiş…

35 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 11 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 11.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

47 de minute ago

Dumbrăvița părăsește Cupa României după eșecul din zăpada de la Mioveni. O face însă cu fruntea sus

Condiții speciale pentru un meci care trebuia să se joace în Banat! Așa, partida a…

9 ore ago

Campanie de colectare a deșeurilor textile, miercuri, la Ghiroda

Mâine, 11 februarie, la Ghiroda, RETIM va organiza o campanie de colectare a deșeurilor textile.…

13 ore ago

Transfer din… Italia! Politehnica își aduce o portăriță de națională

Denisa Bojenco, portăriță în vârstă de 19 ani și originară din Republica Moldova, se alătură…

15 ore ago

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a procesului dintre Dominic Fritz și ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în care…

16 ore ago